Obicei de Bobotează în Banat

În suita celor 12 sărbători importante creștine se număra și Boboteaza sau Botezul Domnului. Aceasta este ținuta în fiecare an, în ziua a șasea a lunii ianuarie. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să pășească în viaţa publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numește și Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului.

Tradiția populară păstrează unele obiceiuri ce se transmit din generație în generație. Astfel, de Bobotează, în Banatul Montan, obligatoriu se mănâncă răcituri și se bea vin negru. La sat, tinerele fete încă mai păstrează unele obiceiuri ce se practică numai la această sărbătoare. Anișoara Beța din Goruia spune că ,, mama mă lua de mână și mă ducea la noi acasă la apa ce trecea prin sat să văd ce fac tinerele fete. Apoi, am mers singură fiindcă eram domnișoară iar acum îmi iau nepoatele și vecinele și mergem noaptea la râu. ,,Astfel, se spune că dacă merg la miezul nopții la râu de unde iau apă neîncepută, fetele își pot vedea ursitul în apă din urcior. Pentru asta mai au nevoie de trei lumânări și o verighetă a unei femei măritate cu cununie și care a născut un băiat” mai spune Ana Beța.

Când vine preotul cu Iordanul, cele mai istețe fete, pun pe pragul casei o curea peste care trece preotul și cu ajutorul unui fir de busuioc din buchetul acestuia așezate sub pernă, ele își visează ursitul.

Comentarii

comentarii