,,Operațiunea monstrul” de la Belvedere Yacht Club cu Peter Merkel în rolul principal VIDEO FOTO

_IMG0357Se spune că pescuitul este o pasiune la fel de puternică precum alpinismul sau vânătoarea. La fel cum vânătorii străbat mii de km pentru un trofeu, pescarii nu se lasă mai prejos și parcurg meridianele lumii pentru o captură monstruoasă. La propriu, fiindcă aici vorbim de pești de peste 100 de kg și câțiva metri lungime.
Un astfel de pescar înrăit este și Peter Merkel din Germania. Jurnalist de profesie și mare pescar amator cu trofee mondiale, Peter a venit în România pentru a experimenta ceva nou, mai exact, pentru a prinde cel mai mare somn din Dunăre. De mult timp el tot a auzit în poveștile pescărești la un rom și o pipă despre peștii ce trăiesc în bătrânul Danubius. Așa că, s-a interesat, a căutat pe net și a descoperit locația perfectă: Belvedere Yacht Club din marginea comunei Berzeasca în mirifica și de poveste Clisură a Dunării.

Peter Merkel lucrează la o firmă recunoscută pe plan mondial – firmă de unelte de pescuit din Germania. De profesie, Peter este jurnalist, dar şi un împătimit al pescuitului și…..campion european la pescuit somn.  De când umblă prin țări și peste mări realizând emisiuni tematice pentru un renumit canal tv de profil, Peter a prins multe exemplare valoroase, dar captura ,,de aur,, a măsurat 2,58 metri și a fost făcută în Franţa, în apropiere de Marseille, în zona Camac. Deocamdată, neamţul a venit în România și s-a instalat la Belvedere Yacht Club şi a început să studieze terenul.
Gazda lui Peter este Aurel Stancu care este și proprietarul pensiunii Yahting Club de la malul Dunării. Aurel este foarte bucuros de vizita campionului și de faptul că acesta a ales pensiunea lui ca locație.
,,Străinii sunt atraşi tot mai mult de Clisura Dunării. Fie că este vorba de afaceri sau turism, în zonă au apărut și alți operatori interesați să investească în domeniu. Peter Merkel nu este singurul meu musafir: acum am un grup de cehi, am avut turisti pescari din Elveția, din Germania, Franta, Suedia, Austria, SUA și cine mai știe de unde. Vin împreuna cu familiile. Aici la noi, pot servi masa gătită în bucătăria noastră sau își pot găti singuri ce au prins. Condițiile sunt permisive la ori ce tip de pescuit: pescarul poate sta singur cu bețele lui și cu ochii pe plută, sau dacă vrea, poate ciocni un pahar cu bere peste gard cu vecinul” spune Aurel Stancu.

Comentarii

comentarii

One thought on “,,Operațiunea monstrul” de la Belvedere Yacht Club cu Peter Merkel în rolul principal VIDEO FOTO

  1. Foarte tare! Intr-adevar, pescuitul este un sport minunat. Pescuitul este o combinatie intre masculinitate, sport si relaxare. Doar barbatii adevarati pot intelege pescuitul.

Comments are closed.