Patru romani au trecut ilegal frontiera pentru a pescui în apele teritoriale sârbeşti

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche-I.T.P.F. Timişoara au depistat patru cetăţeni români care au trecut ilegal frontiera pentru a desfăşura activităţi de pescuit comercial pe fluviul Dunărea, în apele teritoriale sârbeşti.

Ieri, 13.01.2016, în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche, judeţul Caras Severin, au observat, cu ajutorul sistemului de supraveghere, pe fluviul Dunarea, pe direcţia localităţii de frontieră Baziaş, două ambarcaţiuni cu motor, ce navigau spre apele teritoriale sârbeşti.

Imediat, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul aceluiaşi sector s-a deplasat la faţa locului. La vederea poliţiştilor de frontieră, persoanele din cele două bărci au revenit cu ambarcaţiunile în apele teritoriale româneşti.

Lucrătorii noştri au procedat la interceptarea celor patru persoane care se aflau la bordul celor două ambarcaţiuni şi le-au condus la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 35 şi 47 de ani, domiciliaţi pe raza judeţului Caraş-Severin. Acestea au declarat că desfăşurau activităţi de pescuit comercial pe fluviul Dunărea şi nu au realizat faptul că au pătruns în apele teritoriale sârbeşti.

Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

P/Purtător de cuvânt,
Agent principal de poliţie
RAMONA TÎRNOVAN

Comentarii

comentarii