Piperul– un bob cu sănătate de la Dumnezeu
Piperul (Piper nigrum) este originar din sudului Indiei, ţară care astăzi, alături de Indonezia şi Brazilia, este cel mai mare producător mondial. Piperul negru este regele neîncoronat al condimentelor. În toată lumea sunt comercializate anual tone de piper, în patru varietăţi: negru, alb, verde şi roşu. Piperul este unicul condiment ale cărui fructe sunt comercializate în patru versiuni diferite. În funcţie de timpul recoltării şi metoda de procesare, toate cele patru varietăţi pot fi teoretic obţinute de la aceeaşi plantă de piper. Deşi pe piaţă există toate cele patru sortimente, cel negru domină de departe producţia şi consumul.
Descrierea plantei
Este un arbust căţărător, peren. Crengile sale solide se prind şi se ramifică pe punctele de sprijin. Frunzele sunt late, ascuţite la bază, puternic striate. Florile sunt în formă de deget, cu multe protuberanţe mici. Fructele sunt ovoide sau sferice, de culoare roşu aprins atunci când sunt coapte. Seminţele au formă sferică. Se cultivă în zonele tropicale, foarte calde şi umede.
Compoziţie şi proprietăţi de bază
O lingură de piper negru conţine 13% din necesarul zilnic de mangan al organismului, 8% din cel de vitamina K, 7% din cel de fier şi 5% din cel de fibre. Un alcaloid numit piperină produce strănutul în contact cu mucoasa nazală. Piperul negru stimulează instantaneu organismul în contact cu papilele gustative, aşa încât un semnal este trimis spre stomac, acesta producând mai rapid acidul clorhidric necesar pentru digestia proteinelor şi a restului de compuşi chimici aflaţi în stomac. Atunci când organismul nu produce suficient acid clorhidric, alimentele rămân mai mult timp în stomac, producând diferite probleme, ca iritaţia mucoasei stomacale, constipaţia, diareea sau gazele. Piperul negru mai este cunoscut şi pentru efectul de transpiraţie (prin care se elimina toxinele din organism) şi pentru cel diuretic. El îşi demonstrează calităţile şi prin proprietăţilor antioxidante şi antibacteriene, şi prin faptul că este capabil să spargă acumulările de grăsime din corp în particule mici. Piperul acţionează în general ca un stimulator pentru organism, în sensul că absorbţia anumitor nutrienţi este sporită atunci când intră în funcţiune alcaloizii din piper. Practic, betacarotenul, seleniul şi vitamina B sunt absorbite mai rapid şi mai eficient în organism atunci când piperul negru este asociat cu alimentele care conţin aceste substanţe.
Utilizări culinare
În alimentaţie, piperul se utilizează în scop condimentar, pentru supe, salate, sosuri, marinate, preparate din carne (pasăre, viţel, peşte), conserve, murături şi la producerea muştarului alimentar. Iată o variantă de utilizare culinară mai puţin populară la noi, însă de efect, dacă vorbim de gustul final: dacă aţi pregătit o salată de vegetale, atunci un topping din ulei de măsline, suc de lămâie şi piper negru proaspăt măcinat va aduce un plus de savoare şi o intensificare a gustului pentru ingredientele care o compun.
Sfat: în general, dar mai ales la mâncărurile care necesită timp îndelungat de preparare (de exemplu cele la cuptor) este bine să adăugaţi piperul la sfârşit, atunci când mâncarea este gata, şi nu în timpul preparării. Astfel, gustul şi toate proprietăţile piperului vor rămâne nealterate.
Piperul ca plantă medicinală
Piperul negru este extrem de puternic în tratarea câtorva afecţiuni. În principal, uleiurile volatile conţinute au efect antiinfecţios puternic asupra căilor respiratorii, stimulează procesele digestive, stopează vărsăturile, acţionează asupra aparatului cardiovascular şi chiar asupra metabolismului. În cantităţi moderate, piperul negru întăreşte sistemul imunitar, contribuie la detoxifierea ficatului şi grăbeşte arderile.
– Infecţii în gât, guturai. În aceste afecţiuni, puţine leacuri sunt atât de puternice ca piperul negru. Într-o cană de ceai fierbinte (nu contează de care, busuioc, mentă, cimbrişor etc.) se pun 2-3 vârfuri de cuţit de piper negru. Se lasă câteva minute, după care se bea cu înghiţituri mici. Efectele sunt imediate: gâtul se descongestionează, nările se desfundă, o căldură plăcută se răspândeşte în întreg corpul. Răceala trece imediat.
– Tuse. Tusea iritativă şi tusea uscată se tratează cu două vârfuri de cuţit de piper amestecate cu 4 linguriţe de miere şi cu puţină zeamă de lămâie. Pentru tusea spastică se pun la macerat vreme de 7 zile, în 200 ml de alcool alimentar, cinci linguri de piper negru şi o lingură de cuişoare măcinate, apoi se filtrează. Lichidul se administrează diluat în apă sub formă de gargară având o acţiune antitusivă extrem de puternică. Substanţele volatile din piper exercita pur şi simplu un efect anestezic asupra terminaţiilor nervoase de la nivelul gâtului.
– Gripă. În fază incipientă, gripa poate fi tratată dacă se beau două-trei căni de ceai aromatic fierbinte, îndulcit cu miere. Reţeta de obţinere a acestui ceai provine din medicina medievală franceză. Într-o cană de apă fierbinte se pun la infuzat două vârfuri de cuţit de piper negru, un vârf de cuţit de cuişoare şi două vârfuri de cuţit de scorţişoară. Se lasă la infuzat totul vreme de 10 minute, după care se filtrează, iar ceaiul rezultat se bea cât mai fierbinte posibil.
– Sensibilitate la frig. Vreme de o săptămână nu consumaţi deloc hrană rece (mai ales de la frigider) şi la fiecare masă consumaţi 2-3 vârfuri de cuţit de piper negru măcinat.
– Reumatism. Cu o plămădeală de piper negru în rachiu, obţinută la fel ca cea de tuse, masaţi zonele dureroase de 2-3 ori pe zi. Piperul negru încălzeşte articulaţiile şi le face mai elastice, calmând durerile. Tratamentul este eficient mai ales atunci când este frig şi umezeală afară.
– Astenie. Venirea sezonului rece şi lipsa de lumină ne fac pe mulţi dintre noi să devenim inactivi, să evităm pe cât posibil ieşirile afară, „paralizându-ne” parcă orice iniţiativă. Pare greu de crezut, dar câteva doze de piper ne vor încălzi şi la propriu şi la figurat, lecuindu-ne pe dată. Introduceţi la fiecare masă o doză de piper negru cât de mare puteţi suporta (nu trebuie să apară jena digestivă sau alte stări de disconfort). Acest tratament se face maximum 5 zile la rând, iar efectele sale sunt miraculoase.
– Indigestie. Dacă este vorba de indigestie, atunci piperul negru este cel mai la îndemână şi cel mai eficient digestiv posibil. Persoanele care se confruntă cu indigestii frecvente sunt sfătuite să-şi condimenteze din abundenţă hrana cu piper negru, mai ales în zilele friguroase.
– Balonare. Preparaţi-vă în casă o combinaţie de condimente cu efecte carminative puternice (evacuarea gazelor din intestin). Se amestecă o linguriţă de piper negru proaspăt măcinat cu două linguriţe de chimen şi cu alte două linguriţe de anason. Adăugaţi această combinaţie în toate mâncărurile care simţiţi că vă balonează. Pentru un efect mai puternic, beţi după masă un ceai foarte cald, obţinut prin infuzarea acestei combinaţii de mirodenii.
– Hipotensiune. Pentru persoanele hipotensive, leacul cel mai simplu şi cel mai eficient este suplimentarea cantităţii de piper şi de sare cu care este condimentată hrana zilnică. Medicii chinezi au constatat că pacienţii hipotensivi pot să-şi mărească tensiunea arterială cu circa 5 mmHg dacă ţin în gură câte un bob de piper negru timp de 20-30 minute, de câteva ori pe zi. Această metodă este utilă pentru a readuce tensiunea arterială în limitele normale, fără efecte secundare nedorite, obţinându-se şi un efect de încălzire a corpului.
Precauţii şi contraindicaţii
Piperul negru poate agrava afecţiuni cum ar fi: gastrita hiperacidă, hipertensiunea, stările de nervozitate. Având proprietăţi revigorante şi excitante, nu este recomandat persoanelor agitate, sau celor ce suferă de tulburări ale sistemului nervos. În aceste afecţiuni, va fi deci administrat cu prudenţă. Este contraindicat în stările inflamatorii acute şi în hipertensiune gravă, celor cu afecţiuni oftalmologice şi celor care au dureri laringo-faringiene. În orice caz, trebuie consumat cu moderaţie. Din cauza efectului său iritant asupra intestinelor, piperul va fi scos complet din alimentaţia pacienţilor care au suferit operaţii în regiunea abdomenului sau care suferă de ulcer.
http://www.formula-as.ro/2000/445/medicina-naturista-25/terapia-condimentelor-1948-print
Sfaturi privind depozitarea şi folosirea piperului
Piperul negru îşi conservă cel mai bine calităţile atunci când boabele sunt întregi. Prin urmare, este indicat să aveţi în casă doar boabe de piper, nu praf de piper, şi să vi le măcinaţi singuri atunci când aveţi nevoie. Boabele de piper trebuie ţinute în bucătărie într-un recipient închis ermetic, într-un loc întunecos şi cât mai ferit de căldură şi umezeală. Ţinute astfel, durata de valabilitate este prelungită aproape nelimitat. În schimb, praful de piper îşi pierde din aromă şi din calităţi după 3-4 luni. Aşadar, cumpăraţi-vă numai piper boabe, din care râşniţi câte puţin, atunci când aveţi nevoie. Astfel, veţi beneficia de o aromă mult mai puternică decât în cazul prafului de piper păstrat mult timp.
Dacă nu ştiaţi…
– În timp ce piperul negru se obţine prin simpla uscare a fructelor recoltate cu puţin timp înainte de coacere, procesul de obţinere a piperului alb e mult mai elaborat. Boabele coapte sau semicoapte sunt puse în saci strâns legaţi la gură şi scufundaţi în apă (preferabil într-o apă curgătoare), unde stau una sau două săptămâni, în funcţie de gradul de coacere al fructului recoltat. În acest timp, coaja exterioară se înmoaie şi se desprinde de miez. După ce au fost scoase din apă, boabele sunt spălate bine, pentru îndepărtarea cojilor şi uscate la soare. În absenţa enzimelor din coajă, ele rămân de culoarea untului. Piperul alb e mai iute şi atinge mai repede papilele gustative decât cel negru. Piperul alb este folosit la sosuri, supe sau alte reţete la care se doreşte obţinerea unei culori uniforme, fără puncte negre la suprafaţă.
– Piperul verde este cel recoltat înainte de coacere şi procesat astfel încât fermentaţia să nu mai aibă loc. Pentru că provine din fructul necopt, piperul verde nu e prea iute, are o aromă mai slabă, dar mai proaspătă. Aceeaşi tehnologie de conservare este aplicată fructelor bine coapte, pentru obţinerea piperului roşu. Aroma piperului roşu este situată între aroma matură a piperului negru şi cea proaspătă a piperului verde.
– Piperul era considerat un condiment de lux în Roma Antică şi folosit în preparatele pentru înalţii funcţionari ai statului. Consumul de piper era simbolul bunăstării şi era utilizat ca mijloc de plată în relaţiile comerciale. Se spune că, pentru a evita invadarea Romei de către Alarich, regele vizigoţilor, romanii au plătit tribut în aur, argint şi piper.
– În religia budistă, piperul este inclus în scurta listă de doar 5 leacuri pe care un călugăr are voie să le poarte în permanenţă la el.
frumoasaverde.ro