Preajun de Craciun – Pomii cu zeci de ciocolate de la Fârliug in Banatul Montan

pomi cioco (14)De când se ştiu, pentru gospodinele din comuna Fârliug, dimineaţa de Ajun este o mare competiţie, deoarece tradiţia consemnează aici un mod inedit de a împodobii bradul de Crăciun. Iar bradul trebuie să fie gata până în dimineaţa Ajunului de Crăciun, căci atunci vin piţărăii pe la fiecare casă şi trebuie musai să vadă bradul. Iar pentru ca imaginea să fie complet edificatoare, în camera unde este împodobit bradul se lasă geamul deschis pentru ca toţi trecătorii să poată admira ce minunăţie de brad a făcut gospodina.
Dacă în toată lumea bradul se împodobeşte cu beteală şi globuri, la Fârliug bradul de Crăciun este împodobit cu tablete de ciocolată. Şi asta nu de azi, de ieri, ci de ani de zile. Fiecare familie încearcă să pună cât mai multe ciocolate în brad, acesta fiind socotit mai frumos cu cât este împodobit cu cât mai multe ciocolate şi cât mai scumpe. Aşa se face că, nu de puţine ori, printre sătence au apărut comparaţii între cine are mai multe tablete de ciocolată în brad sau ale cui sunt mai scumpe, mai dulci ori mai fine.
Degeaba pomul este împodobit şi aranjat, dar dacă nu-l vede tot satul, atunci totul este în zadar, fiindcă pomul împodobit cu ciocolate, este motiv de fală şi mândrie. De aceea, pomul este aşezat la fereastra care rămâne deschisă pentru ca trecătorii să poată vedea bogăţia pomului şi implicit, a gazdei.
Localnicii spun că aici aşa a fost tradiţia de când s-au născut, şi că valoarea bradului nu este dată de culoarea globurilor ori a betelei sau a instalaţiei de brad, ci de numărul şi mărimea ciocolatelor. În vremuri mai grele au mai fost şi unii care au încercat să pună în loc de ciocolată napolitane şi, dacă pe copii au mai reuşit să-i păcălească, vecinele au observat imediat falsul.
Bradul aşa împodobit se păstrează până la Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie), când preotul merge cu Boboteaza prin fiecare casă şi, musai, trebuie să arunce 2-3 stropi de agheasmă şi pe brad.
Pentru că ciocolatele sunt destul de grele, şi un pom serios trebuie să aibă măcar 40-50 de tablete, sătenii preferă tot mai mult brazii artificiali care sunt mai rigizi şi suportă mai multă greutate spre deosebire de cei naturali, care nu de puţine ori s-a întâmplat să cedeze sub greutatea salbelor de ciocolată…

Comentarii

comentarii