Prietenul omului dă o lecţie de „omenie” – VIDEO

În urma unui apel primit prin sistemul unic de urgență 112, jandarmii montani, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Văliug, s-au deplasat, în cel mai scurt timp, în zona Platoului Semenic, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din Municipiul Reșița, care s-a accidentat, căzând de pe bicicletă.

La sosirea jandarmilor, ciclistul acuza dureri în zona claviculei și se afla într-o stare ușoară de hipotermie.
Primul salvator al bărbatului a fost un câine care imediat după producerea incidentului s-a așezat lângă victimă și l-a protejat, încălzindu-l cu corpul său. Patrupedul a rămas lângă el până la sosirea jandarmilor. 
La fața locului a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin pentru a transporta persoana la spital.
 
Până la refacerea fizică a ciclistului, bicicleta se află în custodia Postului de Jandarmi Montan Văliug.

Comentarii

comentarii