Prognoză meteo. Vremea se strică din nou

În vestul, centrul, nordul şi nord-estul teritoriului, joi, vremea va fi în general închisă, cu valori termice diurne apropiate de mediile multianuale.

JOI

În vestul, centrul, nordul şi nord-estul teritoriului vremea va fi în general închisă, cu valori termice diurne apropiate de mediile multianuale. În aceste zone temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ (10…15 l/mp), în prima parte a zilei predominant sub formă de ploaie, apoi îndeosebi în jumătatea de nord a Moldovei, în Maramureş şi local în Transilvania se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. La munte, treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat nou de zăpadă, posibil mai consistent în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni. Vor fi condiţii de polei. În regiunile sudice şi sud-estice, cerul va fi temporar noros şi numai pe arii restrânse va mai ploua în special dimineaţa, iar regimul termic se va menţine peste mediile multianuale. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, dar trecător şi la cote mai reduse şi în sud, sud-est, iar spre sfârşitul intervalului şi în nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 grad în nordul Moldovei şi 11…12 grade în sudul Dobrogei şi al Munteniei, iar cele minime se vor situa între -3 şi 5 grade.

VINERI

În jumătatea de nord a ţării cerul va fi mai mult noros şi mai ales ziua se vor semnala precipitaţii slabe, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. În Maramureş şi la munte va ninge, în Transilvania şi Moldova local vor fi mai ales ninsori, iar în Crişana, pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte. Vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului, vremea va fi caldă şi în general frumoasă, cu cer variabil şi doar cu totul izolat condiţii pentru ploi slabe trecătoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar trecător şi în regiunile sudice şi nord-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade în nordul Moldovei şi 12…13 grade, izolat în Oltenia şi Muntenia, iar cele minime se vor situa între -5 şi 3 grade, cu valori uşor mai scăzute în depresiunile intramontane din nord şi centru. În zonele joase, mai ales noaptea, izolat se va semnala ceaţă.

Comentarii

comentarii