Prostituate infestate cu HIV , la export

Deci, asta se întâmplă în România. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări faţă de suspecţii D. P. M, D. C., D. T.L., L. V. G. şi D. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2007 şi până în prezent, suspecţii au recrutat mai multe persoane vătămate de sex feminin, minore şi majore, pe care le-au transportat și adăpostit într-un imobil situat pe raza sectorului 3 din municipiul București, în scopul exploatării sexuale, prin practicarea prostituției atât în zona Piaţa Romană / Mihai Bravu cât și pe teritoriul Marii Britanii, respectiv, Londra.

S-a reţinut că suspecţii au constrâns victimele prin menținerea stării de dependență a acestora faţă de substanțele stupefiante, însuşindu-şi majoritatea beneficiilor rezultate din activitatea infracţională.

Menţionăm că două dintre persoanele vătămate sunt diagnosticate ca fiind purtătoare de virus HIV.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că suspecţii au avut cunoştinţă despre faptul că una dintre victime este seropozitivă, aceasta fiind diagnosticată la data de 05.12.2014.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 5 persoane.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalitatii Organizate.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

La acțiune au participat și jandarmi.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Comentarii

comentarii