Reporter in devenire- Prima zi de școală
Este 17 septembrie. O zi ca multe zile ale începutului de toamnă… Privesc cu nesaț zborul aiurea al frunzelor îngălbenite.
O frunză crestată, ruginită prea devreme, îmi atrage atenția. Urcă, apoi coboară, urcă iarăși. În dansul ei parc-ar vrea să urce de unde a plecat. Deodată își ia zborul înainte, tot înainte, tot înainte, până dispare.
În momentul acela îmi vine un gând care tinde să se contureze tot mai mult în vacarmul produs de mulțimea de copii mici și mari, adunați în curtea școlii. Unii, mici de tot, cu ochii cît cepele privesc mirați, neînțelegînd prea bine de ce trebuie să țină în spate niște ghiozdane atât de grele … ! Alții mai mărișori, cam șmecherași, încearcă să depene amintiri din vacanță. În sfârșit, cei mai mari trădează prin mimica lor o oarecare înțelepciune. Ei au prins multe astfel de zile, știu ce-i așteaptă și mai știu că urmează
un an ce va să fie rodul muncii lor de opt ani de zile…
Gândul meu începe să-mi grăiască. Încearcă să-mi sugereze că acea frunză zboară pentru mine. Urcușul și coborâșul ei parc-ar fi activitatea mea școlară. N-ar fi fost încurajator dacă frunza n-ar fi dispărut zburând înainte, tot înainte. În formele ei păstrează zilele în care a fost biciută de ploi nemiloase, mângâieri ale vântului asemănătoarea cu mângâierilor mamei care mă încurajează plină de speranțe… Chiar dacă ea se va așeza undeva, nu va dispărea fără urme, căci va spori bogățiile pământului ce ne hrănește…
Furnicarul de copii își încetează freamătul brusc. Apar doamnele profesoare. Ele pășesc ferm, înțelept, inteligent… Sunt tot atâtea zâne care dețin bagheta magică. Cu această baghetă invizibilă, pe care unii o numesc pedagogie, ne vor transmite informații, ne vor învăța să lucrăm cu ele, ne vor educa încât să putem face față vieții.
Treptat, treptat încep să constat că sufletul meu nu trăiește a șasea „prima zi de școală” din viața mea, ci o poezie, un basm real.
Reporter si foto: Amalia Danciu
