Reșița kilometrul 100 al revoluției române din 1989, moment comemorativ

Revoluția din Decembrie 1989 este comemorată în aceste zile la Reșița printr-o serie de manifestări dedicate acestui eveniment important pentru istoria României.

Manifestările au debutat în 20 decembrie cu o întâlnire a artiștilor plastici reșițeni, doi dintre ei fiind revoluționari, și a câtorva reprezentanți ai Asociațiilor tinerilor revoluționari cărășeni de la 1989.

Astfel că la Casa Municipală din Reșița 6 pictori (Vasile Mandici, Cristea Mircioane, Marian Truțulescu, Adrian Garoiu, Kurta Cazimir, Matei Mircioane) și sculptorul Doru Vasiuț au expus 25 de lucrări în holul acestei instituției.

Pe lângă această expoziție a avut loc și o lansare de carte sub titlul ”Reșița kilometrul 100 al revoluției române din 1989”, scrisă de doi revoluționari, într-un stil gazetăresc: Ion D. Cucu și Irinel Gavril Struță, volum în care sunt relatate momente, date și imagini ale evenimentelor din `89.

”Acest prim volum dorim să facă parte dintr-o lucrare mult mai amplă, urmează volumul II – ”Mărturii”, carte care se vrea o carte document despre cele întâmplate în 1989 la Reșița, o relatare cât mai exactă: date, ore, personaje, acțiuni, lucru pe care istoricii sau populația încă nu le cunoaște, lucruri pe care le culegem din declarațiile martorilor și participanților din acele timpuri”, a precizat Irinel Gavril Struță – co-autor al acestei scrieri.

Primarul Mihai Stepanescu a subliniat că-i va sprijini în organizarea evenimentelor pe toți președinții Asociațiilor de revoluționari precum și în acțiunile lor.

Comentarii

comentarii