Resiteni, iesiti din casa, daca va pasa de zona verde de la Triaj! In 27 martie participati la dezbatarea de la Primarie

Triajul va rămâne fără spații verzi dacă reșițenii nu iau poziție. Un mini-mall va fi ridicat pe ultima bucată de spațiu verde din zona Triaj. Anunțul a fost făcut public de Primăria Reșița prin care cetățeni sunt chemați în 27 martie la sala de ședințe a administrației locale pentru a-și spune punctul de vedere și a reacționa, în speranța că petecul de verdeață din Triaj va rămâne al locuitorilor.

Compania SC RIGA CONSTRUCT SRL a făcut o solicitare către primărie de construire ”COMPLEX COMERCIAL, BRANŞAMENTE ŞI RACORDURI LA UTILITĂŢI în zona Triaj. Edilul face chiar apel la reșițeni să îl susțină prin argumente solide în oprirea acestui proiect.
”Anunț cetățenii că dacă vor să mențină acea zonă de parc din imediata vecinătate a Muzeului de Locomotive, din spatele stației peco Lukoil, acesta este momentul în care vor putea să-și manifeste această intenție. Dacă dânșii nu vin la această dezbatere și nu au argumente în susținerea acestor suprafețe puține care au mai rămas de verde în Reșița, îmi va fi foarte greu să iau măsuri de oprire a acestui proiect pentru că în final poți fi acuzat, ați văzut, de abuz în serviciu. Eu sper ca reșițenii să vină și să-și manifeste poziția pro sau contra acestui obiectiv”, a spus Ioan Popa.

Terenul este în un teren privat, dar cu ajutorul și susținerea populației, ridicarea unui mini-mall în acea zonă ar putea fi oprită.
”O să vedeți în dezbaterea din 27. Se propune o clădire, din punctul meu de vedere monstruoasă care va optura în primul rând vizual circulația rutieră de pe pasajul Intim în sus, în acelasi timp este o zonă oricum înghesuită cu toate curbele și cu toate buclele care se fac acolo și cred că cel mai mare risc este riscul de accidente rutiere în zonă”, a mai spus primarul.

De altfel, Popa spune că i-a și propus celui care vrea să ridice construcția ca în urma unor schimburi de terenuri să-și ridice mini-mall-ul în altă zonă a orașului, dar investitorul nu l-a băgat în seamă.

Comentarii

comentarii