Salvamontul cărășan în ajutorul bolnavilor și al medicilor, bărbat salvat de pe munte

Serviciul Salvamont Caraș Severin a fost solicitat să intervină în ajutorarea unui cetățean care avea nevoie urgentă de asistență medicală. Mai exact, aflat undeva pe munte între Poiana Buchin și Linderfeld, un bărbat de aproximativ 35 de ani, a alunecat și și-a rupt piciorul. Omul a sunat la 112 și a cerut ajutor iar înspre el a pornit un echipaj al ambulanței din Caransebeș. Personalul medical a realizat că nu poate ajunge în locul în care se află bărbatul accidentat din cauza terenului, așa că, au cerut ajutorul salvamontiștilor care s-au mobilizat și au plecat imediat spre locul indicat de accidentat.
Intervenția a durat mai bine de 4 ore, timp în care salvamontiștii au urcat până unde le-a permis terenul cu o autoutilitară ( binecunoscutul ,,papuc din dotarea Salvamont) după care au pornit cu targa până la bărbatul accidentat.
Salvamontiștii caransebeșeni l-au predat în Poiana Buchin pe rănit echipajului de ambulanță, echipaj care l-au transportat la Spitalul de Urgență din Caransebeș.

Comentarii

comentarii