SANCȚIUNI ȘI DOSARE PENALE PENTRU INFRACȚIUNI SILVICE

Poliţiştii cărășeni acționează permanent în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

La data de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 17.20, pe strada Ardealului din Caransebeș, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală au identificat un bărbat de 31 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară 1,5 mc material lemnos de foc, specie carpen, fără a deține aviz de însoțire.

Bărbatul a fost sancționat contravențional iar lemnul de foc a fost confiscat.

La data de 5 ianuarie a.c., în urma verificărilor efectuate de polițiști, aceștia au stabilit că materialul lemnos transportat de bărbat a fost tăiat ilegal de doi tineri în vârstă de 17, respectiv 20 de ani, din pădurea comunală Obreja, motiv pentru care, pe numele acestora, a fost întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală și furt de arbori.

La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 16.20, pe raza localității Voislova, polițiștii Secției 10 de Poliție Rurală Oțelu Roșu au oprit pentru control un autoturism condus de o tânără de 21 de ani, din Rusca Montană, care transporta 1 mc lemn de foc, esență fag, fără a deține documentele prevăzute de lege.

Materialul lemnos a fost confiscat iar tânăra a fost sancționată contravențional.

Comentarii

comentarii