Scandal si amenintari cu demisia in Consiliul Judetean – Spitalul Judetean arata ca un lazaret

Consilierul Județean PMP, medicul Paul Purea și-a arătat la sfârșitul ședinței extraordinare de Consiliu Județean nemulțumirea față de situația în care se află Spitalul Județean care, în opinia sa, arată ca un ”lazaret”, mai ales secția UPU. Paul Purea le-a adus la cunoștință celor din Consiliul Județean că dacă anul acesta nu se va face un studiu de fezabilitate privind extinderea și îmbunătățirea acestui serviciu pe baza unui proiect cu finanțare, la anul nu se va mai putea face nimic în acest sens. Dar cea mai mare nemulțumire a sa și pe care a expus-o în cuvinte ”aspre”, cerându-și totodată scuze pentru asta atât președintelui, cât și colegilor săi consilieri, a fost faptul că, Comisia care trebuia să îl examineze pe dr. Jaro Marsalic, singurul care și-a depus candidatura pentru postul de manager al unității spitalicești, nu s-a putut întruni deoarece reprezentantul Consiliului Județean a absentat.

Paul Purea a spus că nu i se pare normal ca reprezentantul Consiliului Județean să lipsească de la o astfel de întâlnire fără măcar să anunțe asta și, mai mult decât atât, nu a putut fi contactat sub nicio formă telefonic, reprezentantul fiind directorul Elena Amzoi, din cadrul CJ. Consilierul și medicul Paul Purea are suspiciuni că în spatele acestei neprezentări se găsesc nereguli și dacă se va dovedi că ele există, Purea a amenințat că va demisiona.

”N-ar trebui să fac atâta caz pentru o absență, noi am suspendat această Comisie, dar mă gândesc la un singur lucru: nu cumva în spatele acestei neprezentări să se găsească altceva. Dacă va fi așa- eu sunt primul care în zilele următoare o să îmi dau demisia, nu mă mai interesează nici de Spitalul Județean, nici de nimic. Eu am crezut că noi toți cei de aici vrem să facem ceva pentru cărășeni, indiferent de politică, indiferent de coloratura politică a cuiva, ci pur și simplu legal și pe competențe. ..Nimeni n-a avut vină, CJ sau altcineva n-a venit cu alți candidați. Nici nu îl cunosc bine pe dr. Marșalic, dar m-am bucurat că era un om din sistem, un om care fiind director medical de ani de zile acolo, putea, probabil, împreună cu toți cei de aici, să facă ceva pentru acest spital de urgență, care, repet, este lazaret. Până acum, nu datorită dumneavoastră, datorită fostului CJ, a membrilor lui, acest spital a fost un accesoriu”, a spus Purea.

Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, a venit cu o explicație legată de intervenția din ședință a doctorului Purea, doar pentru presă. ”Astăzi a fost un termen în procedura de selecție a noului director al Spitalului Județean. Conform prevederilor legale, s-a constituit o comisie, nu vreau eu să intervin în buna desfășurare a acestui proces”, a spus Silviu Hurduzeu.

Comentarii

comentarii