Social-democratii l-au desemnat pe Victor Ponta drept candidat la presedintia Romaniei, printr-un video-congres

Conferinţa Judeţeană PSD Caraş-Severin s-a desfăşurat astăzi la cinematograful Dacia din Reşiţa, în prezenţa a 619 delegaţi din judeţ. Conferinţa a avut loc în paralel cu conferinţele PSD din toate judeţele ţării, care au fost interconectate printr-o videoconferinţă, dirijată de la Alba Iulia, astfel că suma conferinţelor judeţene s-a transformat într-un Video-Congres Naţional.
Conferinţa PSD s-a derulat cu repeziciune şi eficienţă, delegaţii neavând altceva de făcut decât să voteze hotărârile adunărilor generale din toate localităţile judeţului. Iar adunările generale, aşa cum a anunţat coordonatorul conferinţei, preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, l-au desemnat în unanimitate de voturi pe Victor Ponta drept candidat la preşedinţie. „Din cei 10,200 de membri au fost consultaţi 9,300. Total voturi pentru, 9,300, niciun vot împotrivă, nicio abţinere. Aşa că rezultatul votului exprimat în cadrul adunărilor generale ale organizaţiilor locale din aria teritorială a judeţului este aprobat de Conferinţa Organizaţiei Judeţene, cu scorul de 9,300 de voturi pentru, zero voturi împotrivă şi zero abţineri”, a anunţat Mocioalcă.
În Conferinţa Judeţeană PSD au luat cuvântul, printre alţii, deputatul Ioan Benga, primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, preşedintele Tineretului Social Democrat Caraş-Severin, Mihaela Popovici, şeful Inspectoratului Şcolar Judeeţan Caraş-Severin, Nicolae Dan Grindeanu, consilierul judeţean Nicolae Ştefănescu, senatorul Ioan Duruţ, primari social-democraţi din judeţ.
Coordonatorul militanţilor social-democraţi din judeţ în campania electorală, deputatul Ioan Benga, a anunţat că social-democraţii se pregătesc cu bucurie de despărţirea de Băsescu. Ioan Benga a apreciat că Victor Ponta va obţine, în primul tur, 43 la sută din voturi, iar în turul doi, 53-54 la sută. Dacă în data de 2 noiembrie se va organiza şi votarea suspendării lui Traian Băsescu, după calculele lui Benga, Victor Ponta va obţine preşedinţia din primul tur, cu 57-58 la sută.
Coordonatorul campaniei electorale prezidenţiale din Caraş-Severin, primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a spus că România merită un preşedinte ca Victor Ponta, pentru că Victor Ponta este cel mai bun candidat, iar România merită o nouă şansă.
Cei care au mai luat cuvântul au vorbit despre efectele dezastruoase ale regimului Băsescu asupra României şi au prezentat succesele Guvernului Victor Ponta.
În final, participanţii la Conferinţa de la Reşiţa, au fost conectaţi la Video-Congresul PSD, proiectat pe ecranul cinematografului Dacia. Preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, în uralele membrilor social-democraţi din Caraş-Severin, a informat Congresul Naţional PSD despre rezultatul votului la nivelul Regiunii Vest, din care fac parte judeţele Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin.
„Vă spunem că votul nostru a fost pentru domnul Victor Ponta pentru ca să se facă dreptate până la capăt! Şi vă transmitem rezultatul votului regional al scrutinului electoral intern. (…) Rezultatul votului este 38,913 pentru, zero împotrivă şi patru abţineri, pe care o să vi le dau nominal la Bucureşti!”, a spus Ion Mocioalcă şi conferinţa din sala cinematografului Dacia s-a încheiat în urale şi aplauze.

preluare Matei Mircioane – argument-cs.ro

Comentarii

comentarii