Stiati de asta? Automobilul Malaxa Made in Resita

malaxa1yw8 - CopieMalaxa a fost un automobil românesc construit în 1945 la Reşiţa în fabricile industriaşului român Nicolae Malaxa, al cărui nume îl poartă. Proiectul autoturismului aparţine unu grup de ingineri şi tehnicieni de la uzinele A.S.A.M. şi Malaxa din Bucureşti şi IAR din Braşov, conduşi de ing. Petre Carp.
Maşina avea un motor cu 3 cilindri în stea, cu răcire forţată cu aer, capabil să dezvolte 30 CP. Soluţia constructivă era “totul în spate”, motorul formând un tot cu diferenţialul şi cutia de viteze. Greutatea motorului era de 80 kg iar ansamblul cu diferenţialul şi cutia de viteze ajungea la 150 kg. Pentru a asigura răcirea motorului, între plafon şi acoperiş era lăsat un spaţiu pentru canalizarea aerului necesar. Aerul era captat din faţă, de deasupra parbrizului şi era canalizat prin acoperişul cu pereţi dubli, cu ajutorul unui ventilator, care îl absorbea, dirijând o parte peste cilindri, iar restul la carburator.
Malaxa oferea un nivel înalt de confort şi putea transporta până la şase persoane. Caroseria avea o formă aerodinamică, foarte elegantă, cu portbagajul în partea din faţă, sub capotă, unde se afla şi roata de rezervă. Prinderea caroseriei pe şasiu se făcea prin tampoane de cauciuc. Viteza maximă era de 120 km/h si un consum de benzină de 10 l/100 km. Caroseria era montata pe sasiu cu tampoane de cauciuc de 10 cm grosime, ceea ce-i dadea un confort in mers neegalat de alti fabricanti. S-au produs cam 800 de automobile pe an, intre 1945 si 1947.
Producţia ei a fost oprită când sovieticii au decis să mute linia de asamblare în U.R.S.S., după ce un oficial de la Moscova aflat la Sofia, a fost transportat cu un automobil Malaxa şi a rămas impresionat de performanţele acestuia. (Numele acestui general- maior, era Leonid Brejnev (1906-1982) fiind insotit de colonelul Vladimir Semiciastnii (1924-2001). Generalul Brejnev a fos asa de impresionat de acel automobil incat a chemat Kremlinul la telefon si a cerut mutarea uzinei Malaxa din Resita, la Podgorye, in Urali. Asa a murit automobilul Malaxa).


sursa net: prietenul Horst

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

3 comentarii la „Stiati de asta? Automobilul Malaxa Made in Resita

  • 9 octombrie 2013 la 18:51
    Permalink

    Pe vremea lui Stalin un amarat de comisar, cu grad de general-maior, a mutat o fabrica in URSS?????
    Asta este „foarte tare”!!!!!

  • 5 octombrie 2013 la 21:33
    Permalink

    Ar fi frumos daca s-ar mai gasi pe undeva un exemplar în stare originals si functionala sa se poate face un test drive si un reportaj video.

  • 5 octombrie 2013 la 15:26
    Permalink

    Da. am stiut si la timpul potrivit-acum 2 ani am publicat pe Mediafax.Multumesc, oricum, pentru acest act normal de invatatura!

Comentariile sunt închise.