Târgul Internaţional de Turism de la Belgrad cu prezențe cărășene

Promovarea turismului mondial se face la graniţele României. Cea de a 37-a ediţie a Târgului Internaţional de Turism de la Belgrad a reunit la acest sfârşit de săptămână în ţara vecină, Serbia, peste 1100 de expozanţi din 50 de ţări printre care şi România.

Standul ţării noatre a fost organizat de Autoritatea Naţională pentru Turism şi a fost reprezentat de delegaţii ale bănăţenilor din Timişoara, Sviniţa şi Anina. Muzică populară cântată la acordeon, costume tradiţionale, dulceaţă de smochine şi ţuică din acelaşi fruct cu care Sviniţa se mândreşte, explicaţii oferite cu zâmbetul pe faţă şi materiale promoţionale realizate în funcţie de buget –toate au adus la standul cu care România s-a prezentat la Beograd simpli belgrădeni interesaţi de un sejur la noi, dar şi operatori de turism aflaţi în căutarea unui parteneriat cu agenţiile din România.

Acţiunea de promovare a avut ca generic „Minorităţile promovează România”, motto al unui proiect inedit, nou şi cu un orizont larg, prin care reprezentanţii grupurilor minorităţilor din ţara noastră vor ca la fiecare eveniment de promovare turistică desfăşurat în ţările a căror limbă şi cultură o împărtăşesc să aducă în prim-plan frumuseţile care fac din România o destinaţie potrivită pentru petrecerea zilelor de vacanţă.

Prezent la evenimentul de la Belgrad, preşedintele Uniunii Sârbilor din România, Ognean Crîstici, a spus că participarea la un târg de turism nu este specifică tipului de activitate pe care o desfăşoară USR, dar titlul proiectului spune totul despre ceea ce se urmăreşte.

La rândul său, şeful Reprezentanţei de Promovare Turistică Viena din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Simion Giurcă, consideră că prezenţa reprezentanţilor minorităţii sârbe din România a fost una benefică care a contribuit la o bună vizibilitate a ofertei de la standul naţional.

Clisura Dunării a fost frumos prezentată la Târgul de Turism de la Belgrad, iar localitatea Sviniţa, prin primarul său, Nicolae Curici, a intrat în contact direct cu cei ce vor să se bucure de oferta locală.

Şi oraşul cărăşean Anina a avut o prezenţă deosebită, fiind oferite informaţii despre turismul de aventură, la mare căutare în toată lumea. Responsabili de promovare au fost tinerii de la Asociaţia „Adrenaline”. S-au stabilit noi contacte, s-au împărţit pliante şi s-au legat noi prietenii care pot aduce în zona Anina un nou tip de turist aflat în căutarea locurilor sălbatice, dar frumoase, cu oameni pasionaţi de aventură în natură, dar şi de sporturi extreme.

Eveniment de top din domeniul turismului, Belgrad Fair are o lungă tradiție şi se bucură d o popularitate dovedită de cei peste 50-60 de mii de vizitatori anuali. Târgul s-a desfăşurat în spaţiul a şase, sub genericul „Foloseşte momentul”, iar, anul acesta, Emiratele Arabe Unite au avut calitatea de ţară-partener. Cu un număr mare de vizitatori încă din prima sa zi, „Belgrad Fair” şi în prezenţa a numeroşi oficiali şi reprezentanţi diplomatici, evenimentul a fost deschis vineri, 19 februarie de primul ministru al Serbiei, Mr. Aleksandar Vučić. Acesta a ţinut să sublinieze că ţara sa trebuie să muncească mult, dar că Serbia are în faţă un viitor mare pentru turism.

Text si foto
Laura Piperiu

Comentarii

comentarii