VIDEO FOTO Tinerii majori ai Reşiţei au primit astăzi diplome chiar din mâna primarului Stepanescu, primarul și-a felicitat juniorul major

Majori iun 2014 (14)Municipalitatea reşiţeană nu a uitat de cei 200 de tineri care au devenit majorii urbei în perioada martie-iunie 2014. Într-un cadru festiv primarul Mihai Stepanescu a acordat astăzi diplome liceenilor deveniţi de acum cetăţeni cu drepturi şi responsabilităţi. Tinerii de la liceele şi colegiile reşiţene însoţiţi de dascălii lor au fost protagoniştii unui moment special şi emoţionant, acela de a fi recunoscuţi ca cetăţeni majori.
Dintre ei 8 tineri şi-au sărbătorit majoratul chiar în această săptămână. Pentru aceştia autoritatea locală a pregătit flori şi un mic dar de aniversare.

Şi mai emoţionant a fost faptul că printre tinerii majori pe care primarul a ţinut să-i felicite personal s-a numărat chiar fiul acestuia, devenit acum băiatul major al familiei.
Pe lângă felicitări, edilul orașului le-a adus la cunoștință tinerilor faptul că odată cu împlinirea acestei vârste ei devin cetățeni ai României cu drepturi depline și capătă o serie de drepturi noi, dar i-a conştientizat şi cu privire la responsabilitățile pe care le au la fel ca toți ceilalți cetățeni din cadrul comunității.
Festivitatea de înmânare a diplomelor a avut la Casa Municipală.

Comentarii

comentarii