Tot din lumea banilor – Guvernatorul BNR a sancţionat mediul politic

Mugur isărescu, guvernatorul BNR, a transmis ieri, la deschiderea conferinţei de prezentare a Raportului asupra stabilităţii financiare, mesaje de atenţionare clasei politice, asupra efectelor care le pot avea adoptarea unor legi populiste într-un an în care traversăm „ape încă necutreierate”, referindu-se la evoluţiile externe.

„Anumite propuneri legislative recente riscă să încalce dreptul de proprietate, să contrazică fundamentele unei economii de piaţă, să creeze instabilitate”, a declarat Isărescu.
Domnia sa a arătat că Raportul din acest an cuprinde două riscuri noi, pe lângă cele şase incluse în rapoartele anterioare, respectiv unul sistemic sever intern şi un altul sistemic ridicat extern, care vizează posibila ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Guvernatorul BNR a afirmat că „în ultimele şase luni s-au intensificat iniţiativele legislative care îşi propun să reglementeze domeniul financiar-bancar, prin intervenţia în contractul dintre bănci şi clienţi. Una dintre ele este Legea dării în plată”. Pentru a puncta apoi că „ştim că există şi alte iniţiative legislative care afectează stabilitatea. Putem considera că este un an electoral şi astfel de iniţiative apar, dar problema de fond rămâne”.

Revenind la piaţa valutară, perechea euro/dolar a avut din nou o evoluţie ştearsă, în condiţiile în care este aşteptată votarea, în Camera Deputaţilor, a formei finale a Legii Dării în plată.
Cursul euro a crescut de la 4,4658 la 4,4668 lei, într-o şedinţă în care culoarul de tranzacţionare a fost aproape inexistent, 4,4660 – 4,4690 lei.

Dolarul american a făcut un pas mare înapoi, cursul coborând de la 3,9322 la 3,9186 lei, un nou minim al ultimelor cinci luni.

Media monedei elveţiene, care stagna pe pieţele internaţionale la 1,088 – 1,091 franci/euro, a crescut de la 4,0946 la 4,1016 lei.

Perechea euro/dolar a crescut ieri dimineaţă pe pieţele asiatice la 1,1454 dolari, cotaţie care nu a mai fost atins de la jumătatea lui octombrie trecut, minimul zilei fiind de 1,1362 dolari.

Deprecierea dolarului este consecinţa tonului foarte prudent privind creşterea dobânzilor pe l-au avut oficialii Rezervei Federale americane la întânirea Comitetului său monetar de luna trecută.

Pentru infocs.ro analistul economic Radu Georgescu. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.

Comentarii

comentarii