Un handbalist legendar revine la Reșița

Nou-promovata în Liga Națională, HC Adrian Petrea Reșița, a continuat seria transferurilor pentru primul sezon din istorie în elita handbalului masculin românesc. Astfel, la Reșița va reveni legendarul handbalist Eremia Pîrîianu, cel care a mai evoluat în trecut în municipiul de pe Bârzava, pentru UCM Reșița sau CS Caraș-Severin. Pivotul care va împlini 40 de ani pe 16 octombrie, vine să ajute echipa prietenului său Adrian Petrea să se mențină în primul eșalon. Pîrîianu a evoluat în ultimele două sezoane la Dunărea Călărași la Steaua București. În 2011, Eremia Pîrîianu a primit Titlul de Cetățean de Onoare al Reșiței.

Este al patrulea transfer realizat de HC Adrian Petrea Reșița după încheierea sezonului de Divizia A care i-a adus o binemeritată promovare în Liga Națională, la numai un an de la înființare. Vor mai juca la bănățeni Shota Tevzadze, Dușan Trifkovic și Tiberiu Popovici.

Handbalistul Adrian Petrea a confirmat că va renunța la cariera de jucător și se va dedica antrenoratului, el fiind de altfel cel ce a pregătit această echipă încă de la înființare, având în grija sa și o grupă de juniori III în cadrul Academiei HC Adrian Petrea ocupantă a locului 6 în turneul final de la Turda.

Echipa de Liga Națională HC Adrian Petrea se va reuni pe 6 iulie, la Reșița, iar din 8 iulie va efectua un stagiu de pregătire centralizată la Arieșeni.

Comentarii

comentarii