UPDATE Centru de asistenţă şi servicii pentru bătrâni inaugurat la Reşiţa VIDEO

Centru batrani (4)La Reşiţa a fost inaugurat ,,Centrul de servicii de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice”, realizat printr-un proiect cu finanţare europeană.

Fosta ,,Baie comunală” din Reşiţa a primit o nouă destinație. După ce ani de zile imobilul a fost închis sau folosit în fel de fel de scopuri și s-a degradat de la o lună la alta, acesta a fost transformat într-un Centru de zi pentru persoane vârstnice.

S-a lucrat intens, a fost mult de lucru iar investiţia în valoare de 3,5 milioane de lei a fost realizată în cadrul unui proiect european Regio. De serviciile noului Centru vor beneficia aproximativ 60 de bătrâni din Reșița, dar cu preponderenţă cei din partea sudică a oraşului- în special Zona Universalul Vechi- Muncitoresc- Marginea – zone în care locuiesc mulţi bătrâni care au nevoie de ajutor sau măcar de cineva aproape pentru câteva ore. Totodată, prin această investiţie, au fost create 11 locuri noi de muncă.

În prezent, de serviciile Centrului beneficiază în mod direct 40 de persoane. Bătrânii primesc, printre altele şi o masă caldă pe zi, dar şi atenţie şi consiliere psihologică, dacă este nevoie. Tot aici, se vor desfăşura o serie de activităţi de informare a persoanelor vârstnice, precum şi activităţi cultural-artistice’, a declarat, la inaugurarea centrului, Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa.
Centrul de asistenţă inaugurat reprezintă un serviciu social comunitar gratuit, ce se adresează bătrânilor aflaţi în situaţii de vulnerabilitate socială. Ei sunt sprijiniţi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, prin petrecerea în mod activ şi plăcut a timpului liber.

La inaugurare au fost prezenţi primarul Mihai Stepanescu, subprefectul judeţului- Ioan Anton Paulescu, viceprimarul Ion Crina şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni.

Trebuie menţionat că este pentru prima dată în ultimii ani când un reprezentant la vârf al Consiliului Judeţean participă la un eveniment de asemenea anvergură organizat de Primăria Reşiţa. Semn bun şi se pare că, este de bine.

UPDATE 25 iulie

Iată ce spune și Primăria legat de acest Centru special:

în Municipiul Reşiţa      

MUNICIPIUL REŞIŢA a finalizat implementarea proiectului „Modernizare/reabilitare clădire pentru înfiinţarea unui Centru de servicii de asistenţă socială pentru persoane vârstnice”, cod SMIS 15996.

Proiectul a fost finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Regio – Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul Major de Intervenţie 3.2 – Reabilitarea/modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale, Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Organism Intermediar: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest.

Valoarea totală a proiectului este de 3.423.176,49  lei, din care Asistenţă financiară nerambursabilă solicitată: 2.662.633,09 lei

Toate activităţile care au fost prevăzute pentru perioada de implementare au fost respectate, iar funcţionarea Centrului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice va fi în conformitate cu datele descrise în cererea de finanţare, şi anume:

  • îngrijire temporară,
  • găzduire – timp de 6-8 ore pe zi,
  • masă caldă,
  • activităţi recreative cu bătrânii,
  • activităţi care au rol de relaxare, stimularea creativităţii, imaginaţiei, dezvoltare personală etc.

Prin această investiţie va creşte calitatea serviciilor sociale oferite locuitorilor municipiului Reşiţa, şi clădirea cu destinaţie socială va oferi condiţiile optime într-un spaţiu configurat special şi dotat pentru servicii sociale specializate pentru persoane vârstnice.

În acest centru se vor organiza următoarele activităţi recreative cu bătrânii, de petrecere a timpului liber, de relaxare:

–    jocuri de societate;

–    lecturare de cărţi, reviste, materiale documentare etc.

–    vizionare programe TV, audiotecă, videotecă, internet.

–    petreceri organizate cu ocazia zilelor de naştere ale beneficiarilor centrului şi a altor evenimente festive şi speciale.

–    organizarea de conferinţe cu ocazia unor evenimente.

–    întruniri organizate cu diverse ocazii

Beneficiarii centrului vor putea să-şi efectueze toaleta zilnică, prin efectuarea unui duş şi spălarea lenjeriei la spălătoria din cadrul centrului.

De asemenea, beneficiarilor centrului li se va oferi un prânz zilnic, preparat la cantina din cadrul centrului.

În cadrul centrului, persoanele vârstnice vor beneficia şi de asistenţă medicală primară prin cabinetul medical ce va funcţiona în cadrul centrului, fiind astfel sprijiniţi în luarea tratamentelor medicale recomandate de medicii de familie sau medicii curanţi.

Date de contact: Manager Proiect Bianca-Ingridt Bulgaru, Şef Serviciu Proiecte Europene şi Relaţii Internaţionale, Municipiul Reşiţa, Tel/Fax: 0255/255000, E-mail: proiecte@primariaresita.ro

 

Primar

Mihai STEPANESCU

 

Comentarii

comentarii