UPDATE VIDEO A mai plecat un OM dintre noi, părintele Nicoară slujește în ceruri

Un om de o aleasă ţinută morală, un teolog desăvârşit şi un părinte al inimilor şi sufletelor, nu mai este printre noi.

Sfinţia sa, Preot iconom stavrofor, Nicolae Iulian Nicoară, părintele Nicoară cum îi spunea toată lumea, a plecat să se odihnească la ceruri. Astă noapte, în jurul orei 3, când roua se aşează pe flori şi privighetorile tac, părintele Nicoară a plecat să se odihnească puţin. Inima lui bolnavă nu a mai rezistat şi obosită de atâta bateri şi zbateri, s-a oprit.

Fiindcă se simţea tot mai rău şi durerile erau tot mai mari, părintele Nicoară a fost internat cu ceva timp la Timişoara la secţia de cardiologie. Între timp, a survenit o complicaţie, a trebuit să fie operat şi de colecist. De parcă nu ar fi fost de ajuns, fiindcă nu răspundea tratamentului, a suferit o a doua operaţie pe cord deschis. Toate în zadar fiindcă părintele sufletelor, deşi a vindecat spiritual multe suflete şi inimi, pe a sa nu a mai putut salva-o. S-a stins la ora 3 la Timişoara iar acum, se fac cele necesare pentru aducerea trupului său la Reşiţa.

[youtube id=”uiJZNjMbFiw”]

NU avea decât 58 de ani şi încă multe planuri în minte. De numele său se leagă construcţia bisericii – ,,catedrala din Govândar” cum îi spune toată lumea. Cu dimensiuni de catedrală, biserica din Parcul Tricolorului a fost ridicată de părinte de la temelie şi până la crucea de pe turlă. Sfinţia sa a făcut toate demersurile, a umblat pe la toate uşile, a cerut ajutorul primarilor, al consilierilor, al consiliului judeţean, al oamenilor de afaceri şi al tuturor care au putut de o mână de ajutor la ridicarea bisericii. Au fost ani grei, au fost ani de muncă şi acum la gata, când îşi putea găsi liniştea premergătoare anilor de bătrâneţe, Sfinţia sa, Preot iconom stavrofor, Nicolae Iulian Nicoară, părintele Nicoară cum îi spunea toată lumea, a plecat la ceruri.

Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească şi mai ales, să mângâie şi să întărească inimile şi sufletele familiei şi celor care l-au îndrăgit.

În semn de omagiu si deosebit respect, InfoCs a postat ultima inregistrare cu sfintia sa făcut la slujba de înviere 2013. O inregistrare cu cel care a fost parintele, dragul si regretatul nostru- părinte Nicoară.

Vom reveni.

Comentarii

comentarii

31 thoughts on “UPDATE VIDEO A mai plecat un OM dintre noi, părintele Nicoară slujește în ceruri

  1. Mintea mea nu poate sa accepte ca nu ma voi mai intalni cu el la biserica sau pe strada si nu vom mai putea vorbi despre multele probleme si neajunsuri ,despre bucuriile si realizarile intampinate in dea lungul anilor.A fost si va ramane temelia Catedralei din Govandar ,cel care a luptat f mult pentru a o aduce-o in stadiul in care este.Cuvintele sunt prea sarace si prea putine pentru a arata golul imens lasat in asezarea noastra si mai ales in familia sa.
    Condoleante familiei indurerate.Dzeu sa aibe grija de fam lui. Dzeu sa-l tina langa el si sa-l odihneasca pe Parintele Nicoara !

  2. Un Om.Un Preot.Un Prieten.Toate pe deplin.Întotdeauna iubitor de semeni şi de Dumnezeu,pe care l-a slujit exemplar.Întodeauna darnic şi degrabă ajutător.

    Fie ca Dumnezeu să se îndure şi să-i răsplătească dragului nostru Părinte Nicoară dăruindu-i ceea ce fiul său doreşte.

    O dorim şi noi.Eu,cu siguranţă.Şi mă rog pentru asta.Acum şi câte zile voi mai fi aici.Şi dincolo.

    La revedere înaintea lui Dumnezeu,dragul meu Părinte Nicolae.

  3. Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească şi mai ales, să mângâie şi să întărească inimile şi sufletele familiei şi celor care l-au îndrăgit.

  4. Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească şi mai ales, să mângâie şi să întărească inimile şi sufletele familiei şi celor care l-au îndrăgit.

  5. Dorina Iosif D-zeu sa-l ierte si odihneasca-se in pace!O veste care m-a socat si intristat foarte mult.Simt un gol imens in suflet,mi-a fost alaturi la toate necazurile prin care am trecut si mi-a fost de mare ajutor,asa mi-am gasit linistea sufleteasca………..

  6. In puterea care o ai ,,dezleaga-ne, ca sa ne putem ruga pentru pacatele tuturor ”!Dumnezeu sa te randuiasca cu dreptii !Du rugaciunile si lumanarile noastre la Dumnezeu si
    da ne iertare de pacate .

  7. Dumnezeu sa-i faca parte de odihna cea vesnica iar familiei indoliate sa-i daruiasca pace in suflet si mangaiere!
    „Cu sfintii odihneste, Cristoase sufletul adormitului Tau Pr. Nicolae, unde nu este durere nici intristare, nici suspinare ci viata fara de sfarsit!”
    Vesnica pomenire, vrednica de amintire! In veci pomenirea lui!

  8. Într-adevăr a fost un om deosebit! Am copilărit împreună în Rusca Montană, fiind şi prieteni. Dumnezeu să te odihnească în pace, Lăică, iar familiei îndurerate, condoleanţe.

  9. Dumnezeu sa il ierte pe ingerul meu. A plecat tamaduit dupa o suferinta cruda de o luna de zile. Tatal meu slujeste in ceruri in reverenda alba alaturi de Parntele Arsenie. Miercuri 20.06 la ora 10 Sfanta liturghie si la 12 inmormatarea in curtea Catedralei. Fiul

Comments are closed.