UPDATE VIDEO Accident la Kaufland din cauza neacordarii priorității

UPDATE Comunicat IJP CS

În seara zilei de 15 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri au intervenit la un accident produs la intersecţia bulevardului Republicii cu strada Făgăraşului din muncipiul Reşiţa.

Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că în timp ce A.D., în vârstă de 45 de ani, conducea un autoturism, din direcţia strada Făgăraşului spre bulevardul Muncii, nu a respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului care funcţia concomitent cu culoarea galbenă şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din direcţia Câlnic spre Victoria de către C.R., în vârstă de 42 de ani, care la rândul lui nu a respectat semnalul galben al semaforului apărut după culoarea verde.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a şoferului A.D. care a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost acordate îngrijiri medicale fără a necesita internare.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar de cercetare penală întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
Ancuța Chețan IJP CS

Un accident în care au fost implicate două autoturisme și care putea avea urmări deosebite, a avut loc aseară în intersecția de la Kuafland. Două autoturisme, au Audi și un Volkswagen, s-au ciocnit fiindcă unul dintre autoturisme nu a respectat culorile semaforului în intersecția semaforizată.

[youtube id=”p0TahOSHrSE”]

Cel mai ,,șifonat” din acest impact, a ieșit Volkswagen-ul care după ce că a fost lovit în partea din dreapta – față destul de violent, a fost proiectat într-un stâlp. Norocul a făcut ca în acel moment, în trafic să nu fie nici o mașină și să nu se afle nici o persoană pe trotuar. Șoferul Volkswagen -lui a fost accidentat destul de grav comparativ cu cel din Audi și a fost transportat la Spitalul de Urgență, dar se pare că nu are vița pusă în pericol.

Autoturismul Audi a fost și el avariat destul de serios în partea din față – avariile fiind mai mult la motor decât la tăblărie. Cei doi ocupanți ai autoturismului au scăpat doar cu lovituri și cucuie.

La fața locului mau sosit polițiștii de la ,,rutieră” și criminaliștii care au început măsurătorile și au demarat o anchetă pentru stabilirea vinovatului. InfoCs va reveni cu un comunicat oficial din partea IJP.

Comentarii

comentarii