VIDEO Accident la Bocșa cu stâlp rupt pe Strada Carpați

Un accident de circulație cel puțin spectaculos, a avut loc astă noapte la Bocșa. Mai exact, două autoturisme, conduse de doi tineri, s-au ciocnit într-o intersecție. Accidentul în urma căruia două autoturisme au fost avariate și un stâlp de iluminat a fost trântit la pământ, s-a petrecut la nici 30 de metri de locuința unui dintre șoferi. Cel nevinovat, am putea spune.

[youtube id=”S2xlFPfjhc0″]

Aflat la volanul autoturismului său Dodge, mașină de fabricația americană – puternică și robustă, nou-nouță, înmatriculată și din fericire, cu asigurare Casco valabilă, mașina a fost izbită în plin de un autoturism Ford ce venea dinspre Aleea Școlii cu mare viteză.

Din cauza impactului, Dodge-lui i-a fost schimbată direcția de mers și la rândul său, a izbit stâlpul de iluminat din fața unui bar, pe care l-a retezat. Stâlpul a căzut pe …….autoturismul care a provocat accidentul, un Ford cu numere de Italia- avariindu-l serios.

În accident au fost implicați 3 tineri, doi șoferi și un pasager – proprietarul Ford-ului, care din fericire, au scăpat teferi. Aproape, fiindcă ceva buze umflate,capete sparte și vânătăi, au fost ele, dar alea nu se pun la socoată. Accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive a Ford-ului și a neacordării priorității în intersecție. Posesorul Ford-ului cu număr de Italia, un tânăr de vreo 20 de ani, nu are carnet, dar în schimb are mașină și șofer.

Acum, mai are doar șofer. Și mulți bani de dat firmei de asigurări care va repara Dodge-le.

Comentarii

comentarii

One thought on “VIDEO Accident la Bocșa cu stâlp rupt pe Strada Carpați

  1. Dacă era un bătrân la volanul uneia din mașini, deja săreați vreo 20 ca trebuie suspendat dreptul lor de a conduce. Când zilnic câte un mucos face câte un accident, tăceți chitic.

Comments are closed.