O șansă la viață pentru Angela, costă 10.000 de euro

În prag de sărbători, un suflet nevinovat are nevoie de ajutor. Este vorba de o fetiță de doar 3 ani din Caransebeș căreia, cu ajutorul a 10.000 de euro, i se poate cumpăra o nouă șansă la viață, chiar la o viață normală.
Angela Violeta Tănase, în vârstă de 3 ani, din Caransebeş, s-a născut cu mai multe afecțiuni și acum, la o vârstă așa de fragedă, are vreo 7 diagnostice dintre care cele mai grave sunt o insuficienţă renală, precum și epilepsie și hidrocefalie. Aceste ultime două boli, sunt cauzate de un hematom pe creier.
Părinții fetei, au vândut și au dat tot ce au avut cu toate că sunt săraci. Fata trebuie operată urgent în străinătate, mai exact, la Szeghed în Ungaria unde i se poate da o nouă șansă.
Tatăl lucrează cu salariul minim pe economie, mama creşte se ocupă de Angela și mai crește un băieţel de 10 ani care este foarte cuminte și își iubește sora foarte mult. Acum în prag de Paști, Ovidiu își dorește cel mai mult ca sora lui să se însănătoșească și să se facă bine.

De parcă toate aceste boli nu ar fi fost de ajuns, fetița a suferit o intervenție chirurgicală și acum are anus contra naturii. Din cauza bolii, pentru a supravieţui, fetiţa are nevoie de un lapte special, Alfamin, lapte care costă în jur de 240 de lei cutia, iar o cutie se consumă în 3 zile.
Părinții au căutat ajutor în toate părțile, dar nici unde nu au găsit un ajutor. Acum, pentru ași ajuta fetița, mama caută disperată un medic fiindcă cei din Banat refuză să se mai ocupe de fetiță fiindcă din punctul lor de vedere, fetița ar fi trebuit să moară în primele zile de viață. Și totuși, ea are 3 anișori. Fiindcă este fetița este operată și are anus contra naturii, mama este nevoită să-i administreze supozitoarele pe gură. Ba mai mult, fiindcă nu au mașină iar ei locuiesc la câțiva km de spital iar la Caransebeș nu există transport public de călători, atunci când are nevoie de tratament perfuzabil sau injectabil de urgență când intră în convulsii, mama îi administrează fetiței medicamentele oral. Și tratamentul își face efectul și Angela merge mai departe. Mama își fetiței, își dorește cel mai mult să poată urma un curs în care să învețe să facă injecții și să-i poată pune singură perfuzii Angelei când are nevoie de ele.
Acum în prag de sărbători, părinții au ajuns la capătul puterii: ca să poată opera fetița în Ungaria și pentru a face rost de cei 10.000 de euro, ei vor să vândă apartamentul în care locuiesc și apoi să se mute undeva cu chirie.
Cu toate că nimeni nu i-a ajutat până acum, un dram de salvare pe moment a situației a venit din partea unei activiste inimoase care cândva a fost și ea într-o situație asemănătoare: ei i s-a îmbolnăvit fetița de doar 4 anișori și era să/i moară fiindcă avea nevoie de o transfuzie de sânge iar acesta lipsea din frigiderele centrului de recoltare. De atunci, Lili Gherle s-a implicat în foarte multe campanii umanitare ce presupun donarea de sânge: centrul își reface stocurile de sânge iar oamenii donează bonurile valorice celor în suferință.
De această dată, cei care au răspuns apelului lui Lili Gherle pentru a o ajuta pe Angela, au fost polițiștii și jandarmii reșițeni. Peste 50 de oameni s-au prezentat la centrul de recoltare și au donat sânge iar bonurile valorice au fost donate mamei fetiței bolnave pentru a-i putea cumpăra laptele praf și pungile colonoscopice de care are nevoie precum și alte lucruri de care are nevoie.
Și totuși, problema cea mai gravă nu a fost rezolvată: fetița are nevoie de 10.000 de euro, prețul a două genți de firmă pentru cei ce au bani, pentru a putea trăi. Cu această sumă, Angelei i se poate reda zâmbetul, i se poate reda copilăria.
Cu acești bani, Angela poate merge mai departe, are un viitor. Fără ei, drumul Angelei în viață se poate opri și mâine.
Iată și două numere de cont: Titular: Florentina Tănase Lina Florentina
In euro RO80BTRL01104201G77812XX cu cod SWIFT BTRLRO22XX

In lei
RO08BTRL01101201G77812XX
Banca Transilvania Caransebes

Comentarii

comentarii

3 thoughts on “O șansă la viață pentru Angela, costă 10.000 de euro

  1. Cine a vazut fetita de la neurochirurgie? De ce sa o operati la Szeged? Nu sunt mai buni decat neurochirurgii nostri, dar o fac pe bani multi aceasta operatie. As vrea sa stiu unde si cati neurochirurgi romani v-au refuzat. Ca sa va cred.

  2. Tănase Lina Florentina: RO08BTRL01101201G77812XX (LEI)

    sau RO80BTRL01104201G77812XX cu cod SWIFT BTRLRO22XX (EURO).

  3. Am nevoie si de numele beneficiarului contului pentru a putea face o donatie.nu ajunge doar numarului contului si banca.va multumesc

    Iata datele cerute
    Tănase Lina Florentina: RO08BTRL01101201G77812XX (LEI)

    sau RO80BTRL01104201G77812XX cu cod SWIFT BTRLRO22XX (EURO).

Comments are closed.