VIDEO Atenţie şoferi! Şi motocicliştii sunt în trafic! Parada de vara a motociclistilor caraseni

Atenţie şoferi! Şi motocicliştii sunt în trafic! Sub acest slogan, la Reşita s-a desfăşurat la Resita un marş al motocicliştilor ce a avut drept scop prevenirea implicării motocicliştilor în evenimente rutiere şi creşterea gradului de responsabilitate în trafic.
Zeci de motocicliști s-au adunat, aseară, în Parcul Tricolorului din Reşita de unde au pornit într-un marş pe principalele artere rutiere din oraş, pentru a atrage atenţia automobiliştilor ca şi ei sunt în trafic, acolo unde toţi sunt egali în drepturi, indiferent pe câte roti se deplasează.

Alături de motociclişti au fost şi poliţiştii rutieri care au împărţit pliante cu sfaturi pentru o bună conduita rutieră. Astfel, motocicliştii sunt sfătuiţi să folosească echipamentul de protecţie omologat, să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte regulile privind depăşirea, să-şi asigure vizibilitatea în trafic prin folosirea luminilor de întâlnire şi cu ajutorul elementelor reflectorizante. Iar respectarea unor reguli simple cum ar fi semnalizarea din timp a schimbării direcţiei de mers, reglarea corectă a oglinzilor retrovizoare, asigurarea înainte de a deschide uşile autovehiculului sau evitarea gestului nepoliticos de a arunca obiecte pe fereastră, sunt recomandările făcute de polițiști conducătorilor auto.

În primul semestru al acestui an, în judeţul Caraș-Severin au avut loc 17 evenimente rutiere în care au fost implicaţi motociclişti. În urma acestor accidente, o persoană a decedat iar alte 5 au suferit vătămări corporale grave.

Comentarii

comentarii