VIDEO Baie în aer liber la minus 5 grade în plină iarnă la Baile Herculane

Afară – minus 5 grade, în apă, plus 45. În plus, totul este acoperit de zăpadă, dar şi în aceste condiţii, curajoşii fac baie în aer liber. Acesta este beneficiul apelor termale şi oricine ajunge la Băile Herculane, nu vrea să-l rateze.

[youtube id=”4kVUMCuA_bc”]

Bazinele în aer liber de pe malul Cernei din staţiunea Băile Herculane sunt neîncăpătoare pentru turiştii care vin din toate părţile să se călească în apele binefăcătoare de la Şapte Izvoare. Fie că sunt din Caraş-Severin sau din alte judeţe, oamenii vin pe malul Cernei, la izvoarele naturale cu apă termală sulfuroasă, şi fac tratament. Ei stau în apa fierbinte de peste 45 de grade, iar cei mai curajoşi trec imediat în apa rece ca gheaţa din râul Cerna.

Chiar dacă afară sunt minus 5 grade, în cădiţe apa este foarte cald şi tot sângele este pus în mişcare. Nu numai turiştii se călesc după această reţetă, ci şi sportivii vin chiar de la Bucureşti pentru a-şi face cantonamentele cu apă termală în miezul iernii. Anul acesta, locul a fost descoperit de chinezii din Bucuresti care vin special pentru acest tratament la Herculane.

Câte unii turiști mai curajoși, apelează la o metodă inedită de tratament: după ce stau 20 de minute în apa de 45 de grade, ies din bazinele termale și intră în apa rece de doar 2 grade a Cernei. Ei spun că acest tratament îi revigorează și le pune sângele în mișcare.

Comentarii

comentarii