VIDEO Bobocii de la Gen.7 Reșița, au început săptămâna într-un mod sănătos

396 Viewed Comentariile sunt închise pentru VIDEO Bobocii de la Gen.7 Reșița, au început săptămâna într-un mod sănătos

Elevii Școlii Gimnaziale Nr.7 din Reșița implicați în proiectul ”Sportul în viața mea”. Cei mai mici elevi ai Școlii Gimnaziale Nr.7 Reșița au început săptămâna într-un mod sănătos și competitiv. Astfel că, sub genericul ”Sport și fairplay”, 80 de elevi din cele 3 clase pregătitoare ale școlii au participat la o acțiune ce a implicat o serie de întreceri sportive coordonate de către profesorii lor de sport. Acțiunea de astăzi face parte dintr-un proiect național intitulat ”Sportul în viața mea”. Evenimentul care s-a desfășurat în sala de sport dă startul unor activități care fac parte din proiect și care au ca scop implicarea elevilor în activități sportive.

Marți, în amfiteatrul Școlii Nr.7 vor fi prezentate eseuri făcute de elevii școlii, în mod special cei care fac sport de performanță, evenimentul intitulându-se ”Povestea mea”. Miercuri, tot în cadrul proiectului, se va desfășura vernisajul expoziției de pictură și fotografii primite din țară de la profesorii de educație fizică, și implicit de la cei din Reșița și județ. De la ora 18.00, tot miercuri, va avea loc evenimentul sportiv ”Cupa Nicolae Stăncună” la volei. Joi, copiii și părinți se vor pune pe mișcare în cadrul acțiunii ”Facem sport împreună”, când elevii de clasele I-IV împreună cu părinții se vor întrece în jocuri, dans, aerobic, cu scopul de a stimula pe părinți să inițieze astfel de activități împreună cu copiii lor și în afara școlii. Săptămâna se va încheia cu prezentarea unor lucrări, vineri, pregătite de profesori pentru simpozionul ”Dezvoltare profesională prin sport”, ne-a precizat Cristiana Schmaler, profesor de sport și coordonatorul acestui proiect.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Don't miss the stories follow Info-CS and let's be smart!
Related posts
Comments are closed