VIDEO Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se va desfăşura vineri la Resita

O nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi se va desfăşura vineri, 20 octombrie, la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, la care sunt aşteptaţi cât mai mulţi şomeri.

”În general, organizăm astfel de burse de două ori pe an, una generală a locurilor de muncă şi una în luna aprilie şi în luna octombrie, pentru tinerii absolvenţi. La cererea agenţilor economici, putem să organizăm burse, în funcţie de necesităţile de pe piaţă. Până la această dată am contactat 111 societăţi comerciale, din care 25 şi-au exprimat dorinţa de a participa la această bursă pentru absolvenţi. Desigur, pe lângă aceste locuri pentru absolvenţi, societăţile mai au şi alte locuri vacante ce pot fi ocupate de oameni cu experienţă”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, directorul executiv adjunct al AJOFM Caraş-Severin, Marius Dumbravă.

Structura locurilor de muncă arată că 15 sunt pentru studii superioare pentru absolvenţi, respectiv, economişti, ingineri de calitate, ingineri constructori, ingineri sudori, ingineri constructori sau din industria alimentară, diferenţa putând fi ocupată de cei fără studii superioare.

Angajatorul care angajează şomeri proveniţi din rândul absolvenţilor pot beneficia de subvenţionarea locului de muncă pentru o perioadă de 12 luni, cu obligativitatea menţinerii acestuia cel puţin 18 luni, subvenţia alocată fiind în cuantum de 900 lei pe lună. În aceleaşi condiţii, se acordă subvenţii şi pentru agenţii economici care angajează şomeri de peste 45 de ani.

”Pentru anul 2017, avem un indicator de 4.800 de persoane pe care trebuie să le încadrăm pe piaţa muncii, din care, până la data de 30 septembrie, am reuşit angajarea a 3.098 de persoane. În ceea ce priveşte prima de activare pentru şomeri, în program am avut o sută de persoane, iar până la 30 septembrie am dat prime pentru 435 de persoane. În acest an, persoanele care au intrat la serviciile de mediere a locurile de muncă vacante este de 3.342 din totalul de 6.100 programate”, a afirmat directorul executiv al AJOFM Caraş-Severin, Caius Isac.

La nivelul judeţului Caraş-Severin, în baza de date a AJOFM, este înregistrat un număr de şomeri de 2.965 de persoane, din care 1.072 de persoane sunt indemnizate, iar 1.893 persoane sunt şomeri în căutarea unui loc de muncă. Rata şomajului în Caraş-Severin este de 2,53%, sub media pe ţară.

Comentarii

comentarii