VIDEO Cancer pulmonar și pietre la ficat și la rinichi de la poluarea de la Moldova Nouă

Țara aruncă țara într-un proces internațional – Ceea ce n-au vazut guvernele României, au văzut străinii.

Comisia Europeană introduce o acțiune în justiție împotriva României pentru nerespectarea legislației UE privind deșeurile miniere și anume, deșeurile provenite din extracția, tratarea și stocarea resurselor minerale, precum și din exploatarea carierelor. Cazul se referă la iazul Boșneag, un iaz de decantare de 102 hectare în care au fost deversate deșeuri provenite din exploatarea minelor de cupru din Moldova Nouă, România, și care este, în prezent, aproape complet abandonat. Iazul este o sursă majoră de poluare, răspândind pulberi toxice care prezintă riscuri semnificative pentru sănătatea umană și pentru mediu.

omânia a fost de acord să ia măsuri pentru a soluționa problema, însă progresele au fost insuficiente. Având în vedere gravitatea riscului în acest caz și la recomandarea comisarului pentru mediu, domnul Janez Potočnik, Comisia introduce o acțiune împotriva României în fața Curții de Justiție a UE, în scopul de a se asigura că sunt luate măsuri corective mai rapid.

Peste 20.000 de oameni din Clisura Dunării suferă, în fiecare zi cu vânt puternic, din cauza poluării cu praf provenit de la iazurile de decantare uscate ale fostei întreprinderi miniere, poluarea depăşind, de multe ori, de 200 de ori limita maximă admisă la pulberi în suspensie.

Din nefericire, norii de praf sunt purtaţi și peste Dunăre, în localităţile din Serbia şi din această cauză, nu de puţine ori, România a fost subiectul unor scandaluri internaţionale din cauza poluării.

Particulele de nisip sunt aşa de fine încât praful intră în maşină, în casă, chiar şi în cratiţa cu mâncare.

Mult praf, amestecat cu steril şi metale grele (Cupru, Zinc, Mangan, Plumb), de pe iazul de decantare Tăuşani–Boşneag al societăţii Moldomin SA, s-a abătut, din nou, zilele trecute, peste locuitorii din Clisura Dunării. Aşa se întâmplă de opt ani, de când, în 2006 s-a ales praful de mineritul românesc, la Moldova Nouă, la propriu, iar instalaţiile de aspersoare care udau iazurile de decantare au fost furate. Cum au fost furate şi instalaţiile de irigaţii din câmpiile româneşti.

Renunţarea la exploatarea cuprului dintr-un zăcământ cu concentraţie de 0,3%, aproximativ 500 de milioane de tone, tocmai acum, când preţul minereului pe plan mondial aduce profit maxim şi nu mai necesită subvenţii din partea statului, poate fi, evident, un subiect de anchetă jurnalistică. Şi nu numai!

În curţile de pe Strada Dunării problemele se pun altfel. Oamenii spun că atunci când bate vântul, nu poţi vedea pe stradă de la un colţ la celălalt. Oamenii scot găleţi de praf numai de pe terasa casei sau din curți.

Alte găleţi mai sunt, încă, pe acoperiş, prin pod, pe pereţi. Oamenii spun că nu este casă în care cel puțin un membru să nu fi murit de cancer pulmonar.
Din patru în patru ani, locuitorii din Moldova Nouă sunt asgurați că în curând se va termina cu acest blestem. Este perioada alegerilor când candidații la funcția de primar vin și mint oamenii pentru voturi. Nimeni nu a făcut nimic.

[youtube id=”u_doYsS7QSk”]

Să nu uităm că orașul și toată zona suferă de un adevărat blestem din cauza celor două lacuri de decantare de la Boșneac și Tăușani. De câteva ori pe an, Moldova Nouă este acoperită de un nor de praf, deoarece la S.C. Moldomin nu se lucrează de ani buni iar iazul, este secat. Iazul de decantare este plin cu nisip tehnologic foarte fin de culoare albă, rezultat în urma tratării chimice a piritei (minereul de cupru) în vederea obţinerii cuprului.

Societatea Minieră Moldomin din Moldova Nouă, este închisă de peste 8 ani, în 2006, printr-o celebră hotărâre AGA în care era…. un simplu reprezentant al Guvernului, a Guvernului Tăriceanu când ,,economia romanescă duduia, de al dracului de bine ce-i mergea”… Aceeași AGA – adică tot cu un singur reprezentant al Guvernului în componență, a decis în 2010, închiderea definitivă a S.C. Moldomin.

Odată cu disponibilizarea angajaţilor, a fost oprită şi staţia de pompare care asigura umplerea cu apă a lacului, mai exact, peste nisipul tehnologi, exista o peliculă subțire de apă ce împiedica antrenarea prafului de către curenții de aer.

Garda de Mediu, face ce știe să facă ea: se aplică amenzi pe care nu le plătește nimeni, presa latră, oamenii inhalează praful, se plâng că se îmbolnăvesc, iar lucrurile merg mai departe tot așa, fără ca nimeni să facă ceva concret. Culmea este că nici un ministru al mediului nu știe că la Moldova Nouă să fie poluare. Din nici un guvern, de parcă la terminarea mandatului său la debarcarea din funcție, ar pleca din Minister cu tot cu acte. Și uite așa, cel ,,actual” – dă vina pe ,,fostul” . Habar nu are ,,plumb de poluarea cu cupru, probabil”.

Comentarii

comentarii