VIDEO Consiliul Local Reșița; una caldă și una rece: doar o parte din străzi reabilitate în 2015

Vești bune pentru o parte a locuitorilor din zona veche a orașului. Primăria a decis reabilitarea câtorva străzi începând din vara aceasta. În sedința ordinară a Consiliului Local din luna iunie, care a avut loc la Câlnic, consilierii au aprobat un proiect de hotărâre privind propuneri de modernizare a câtorva drumuri principale din fonduri proprii. Deoarece proiectul propus pentru finanțare pe programul 2007-2013 privind reabilitarea a 24 de străzi din zona Muncitoresc a fost respins de către Ministerul Dezvoltării pe motiv că lucrările nu vor putea fi finalizate la termen, administrația locală a decis reabilitarea câtorva străzi din bugetul propriu.

”O să trecem până la sfârșitul anului, în cea mai mare măsură, la asfaltarea străzilor din zona Lend. Totodată, avem în vedere și alte străzi, alte zone, chiar aici în Luncă, cele care au fost cuprinse în programul de investiții cu lucrări de apă, să le refacem noi pentru că ne-am cam săturat și noi de cârpeli și de tot felul de reparații sau așa-zise reparații”, a precizat primarul Mihai Stepanescu. Valoarea acestui proiect se ridică la aproximativ 7 milioane jumătate de euro, fără TVA.

Continuă investițiile și pentru Parcul Copilului de pe Bulevardul Muncii, iar penru Parcul Siderurgistului se așteaptă alocarea sumelor solicitate din fonduri externe.

Alte 5 străzi în pantă din zona veche a orașului, zona Muncitoresc, sunt luate în calcul pentru refacere. După spusele primarului acestea sunt bugetate și vor fi refăcute tot din bani proprii. Acestea vor avea pavele autoblocante pentru că panta pe unele dintre ele este abruptă.

Se vor continua investiții la străzile din Luncă și la trotuarele de pe Calea Caransebeșului.
Valoarea acestor investiții se ridică la 100 de mii de euro.

Comentarii

comentarii