VIDEO Cu toamna în față și vara în urmă, iată că a început si scoala

Astăzi a sunat clopoțelul pentru toți elevii din județul Caraș-Severin. Cei mai emoționați au fost cei care au început anul acesta clasa întâi.
Cu uniforme sau fără, însă cu ghiozdanul pregătit, gata să primească manualele din acest an, elevii au venit la deschiderea anului școlar 2015-2016. Așa s-a întâmplat și la Colegiul Național “Traian Lalescu”, unde elevi, părinți și dascăli au spus prezent la începerea unui nou drum în educație, cu toții cuprinși de emoții specifice.

Alături de ei au fost și reprezentanții autorităților locale, care i-au asigurat pe cei prezenți de tot sprijinul pentru a putea avea cele mai bune condiții în vederea derulării unui proces educativ de calitate.

Cei mai mici au avut și cele mai mari emoții. Astăzi, pentru ei începe un nou drum, unul momentan necunoscut, unde vor acumula noi cunoștințe, îi vor întâlni pe cei care le vor marca destinul și vor lega noi prietenii.

Alături de cei mici au fost părinții, care chiar dacă s-au obișnuit cu emoțiile, încă îi mai încearcă câte un fior de nostalgie.

Dacă ziua de astăzi a fost una festivă în care elevii s-au putut reîntâlni, povesti și împărtăși care au făcut peste vară, de mâine elevii vor intra în pâine cu recapitulări și reîmprospătarea cunoștințelor uitate peste vară.

Comentarii

comentarii