Cum afli la Bobotează daca te măriți la vară – Tradiții din Banatul Montan VIDEO

Sărbătorile de Iarnă au trecut rapid, ai trecut în noul an singură şi te gândeşti oare când îţi vei întâlni ursitul… Până atunci mai bine încerci să îl visezi că tot vine Bobotează, iar din moşi-strămoşi se ştie că puţin busuioc sub pernă poate face minuni!

„Fură” o crenguţă de busuioc din buchetul cu care preotul te va stropi cu aghiazma în Ajunul Bobotezei.

Pune-o sub pernă, însă nu înainte de a te spăla pe fata cu apă sfinţită. Busuiocul se mai poate pune şi în sân, iar fetele nemăritate trebuie să doarmă cu el peste noapte.

Obiceiurile spun că dacă îţi legi pe inelar un fir roşu de mătase şi un fir de busuioc, iar un alt fir îl pui sub pernă,bărbatul predestinat îţi va apărea în vis.

Trebuie să ştii încă un lucru foarte important! Dacă vei cădea sau luneca pe gheaţă în ziua de Boboteaza, înseamnă că te vei mărita în acel an! Toate acestea conform tradiţiei!

Dacă vrei să îţi afli numărul peţitorilor tot ceea ce trebuie să faci este să pui un mănunchi de busuioc sub pragul casei înainte să vină preotul.

Imediat după ce acesta iese din locuinţa ta, trebuie să iei busuiocul şi să îl pui la oglindă spre păstrare. Tradiţia spune că vei avea atâţia peţitori câţi oameni au călcat pragul casei tale în urma preotului!

Comentarii

comentarii