VIDEO Daruri de la Crucea Roșie pt cei mai necajiti ca noi

Cu bani puțini poți aduce zâmbete. Au dovedit-o voluntarii Organizației de Cruce Roșie din județul Caraș-Severin care, în urma campaniei de Mărțișor, au reușit să strângă o sumă modestă din care au cumpărat alimente pentru sărmani. Zilele acestea tinerii voluntari se află pe teren, pentru a împărți ajutoarele.

De 1 martie voluntarii Crucii Roșii Caraș-Severin au confecțioant mărțișoare pe care le-au vândut reșițenilor pentru a face rost de bani. Campania a fost destinată strângerii de fonduri pentru ajutorarea familiilor sărace din oraș, cu mulți copii. Tinerii nu au strâns o sumă mare dar, din ce au avut, au reușit să cumpere alimente pentru șase familii. Săptămâna aceasta au început să le împartă. Alături de alimente sărmanii au primit din partea Organizației și tichete sociale.
Alin Cica – preș Crucea Roșie Caraș
Gestul tinerilor de la Crucea Roșie a adus bucurie pe chipul micuților nevoiași. Nu este prima oară când primesc ajutor de la ei. Unele familii beneficiază lunar de alimente, hăinuțe, încălțăminte sau alte lucruri necesare.

Reșițenii care doresc să contribuie la ajutorarea familiilor sărace sunt îndemnați să apeleze la Crucea Roșie pentru acest lucru. Ceea ce e bun de aruncat pentru unii poate fi mană cerească pentru acești copii sărmani. Iar bucurie mai sinceră decât cea de pe chipurile lor, atunci când primesc un dar, nu există.

Comentarii

comentarii