VIDEO Dintr-o linie semi-parasita, a ajuns atractie turistica cu bilete doar prin rezervare

Ajunsă la un pas de a fi abandonată și părăsită, cea mai spectaculoasă și cea mai veche cale ferată din România, Oravița – Anina, sau Semmeringul românesc cum i se mai spune, a ajuns acum cea mai aglomerată rută din România. Și asta datorită afluxului mare de călători și a publicității gratuite făcute de mess-media din România doar ca să o salveze de la distrugere. (vezi https://www.infocs.ro/cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-din-nou-in-pericol-linia-ferata-oravita-anina-la-licitatie/)

CFR Călători informează că pe întreaga durată a sezonului estival cele două trenuri de pe ruta Oravița – Anina circulă numai cu opțiunea de rezervare a locurilor. Măsura CFR Călători vine astfel în sprijinul turiștilor care aleg să călătorească cu trenul pe cea mai veche și mai spectaculoasă cale ferată montană din Sud-Estul Europei, pentru a adapta numărul de bilete vândute la capacitatea de transport. Bilete fără loc pot fi emise numai în ziua plecării trenului, în stația Oravița sau în tren de către personalul feroviar, în funcție de gradul de ocupare a locurilor din vagoane și de opțiunea călătorilor.

Trenurile circulă în fiecare zi după următorul program:

Primul tren pleacă din gara Oravița la ora 11:15, și ajunge în Anina la ora 13:05. Trenul al doilea pleacă din Anina la ora 13:30 și ajunge în Oravița la ora 15:20. Rezervarea locurilor este o bună oportunitate pentru agențiile de turism și pentru grupurile organizate de cel puțin 6 persoane, care își pot planifica călătoria cu o lună până la trei luni înainte, cumpărând cu anticipație bilete atât pentru grupuri organizate, dar și individual.
Pentru aceasta rută se aplică:
· Ofertele comerciale și reducerile aferente (Bilet dus-întors, Minigrup 2-5, Cartea VSD, Biletul de weekend, procurarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie, etc.)
· Reducerile și facilitățile acordate prin acte normative (elevi şi studenţi, pensionari, revoluţionari, veterani de război, persoane persecutate din motive politice şi etnice, persoane cu handicap, locuitorii munţilor Apuseni).

Mai multe detalii pe www.cfrcalatori.ro/12619
Accesul până la stația CFR Oravița se face cu mijloacele de transport auto din apropierea gărilor Reșița și Timișoara.

Vezi si:
https://www.infocs.ro/cfr-ul-si-a-amintit-ca-are-o-mina-de-aur-neexploatata/
https://www.infocs.ro/video-sperante-pentru-semmeringul-banatean-vladulescu-si-apostol-la-bruxelles/
https://www.infocs.ro/se-cauta-fonduri-europene-pentru-semmeringul-banatean/
https://www.infocs.ro/semmering-ul-banatean-prezentat-in-austria-la-neumarkt/
https://www.infocs.ro/video-vesti-proaste-pentru-semmeringul-banatean-de-la-ministrul-maria-grapini/
https://www.infocs.ro/semmeringul-banatean-la-125-de-ani/
https://www.infocs.ro/banatenii-se-iau-de-piept-cu-miticii-pentru-salvarea-semmeringului-banatean-video-foto/
https://www.infocs.ro/cfr-actioneaza-curveste-la-3-zile-dupa-ceremonia-de-150-de-ani-vrea-moartea-semmeringului-banatean-linea-ferata-oravita-anina-in-pericol-de-pieire/
https://www.infocs.ro/semmeringul-banatean-la-150-de-ani-video-traseu-complet/

Comentarii

comentarii