VIDEO EXCLUSIV Furtuna cu ploaie torenţială peste Banatul Montan

Se pare că o codiţă a ciclonului ce a lovit Italia, a ajuns aseară şi peste Banatul Montan. Natura s-a dezlănţuit peste o parte a judeţului Caraş Severin. În jurul orei 22, la Reșița erau 27 de grade și adia un vânt fierbinte. Apoi, dintr-o dată, situația s-a întors la 180 de grade. Vântul s-a întețit dintr-o dată devenind foarte puternic. Temperatura a scăzut până la valoarea de 15-16 grade iar rafalele de vânt de o putere nemaiîntâlnită la Reșița, au provocat groază și stricăciuni. Vântul a adus și nori de ploaie şi a creat fenomene de neînţeles parcă. Într-o parte a județului, spre nord după Oțelul Roșu, cerul era senin, iar în cealaltă parte a județului, spre sud, a fost iadul pe pământ. Vântul a bătut cu o așa putere încât localnicii spun că nu au mai trăit niciodată așa ceva.

La Reşiţa, palele şi rafalele de vânt au smuls țigle și bucăți de tablă de pe acoperişurile blocurilor, şi le-a aruncat-o pe trotuare. De asemenea, câteva zeci de crengi groase sau chiar copaci, au fost rupţi de vijelie. Mai multe autoturisme au fost avariate. Unele sunt irecuperabile.

După vânt și vijelie, peste Banat s-a abătut ploaia. Nu a fost nevoie decât de o jumătate de oră de ploaie torențială ca mai multe străzi din Reșița să se transforme în adevărate râuri.

Primii care au intervenit au fost pompierii militari care au intervenit la Moldova Nouă, la Sasca Montană, la Oravița, la Caransebeș și în jurul Reșiței. Între timp, angajații Primăriei Reșița au ieșit la îndepărtarea crengilor de pe trotuare și carosabil.

Oamenii sunt speriaţi de vremea rea care se anunţă. Județul Caraș Severin se află sub cod galben și avertizare meteorologică de furtuni, vânt puternic și ploi abundente. O situaţia exactă a stricăciunilor va fi făcută astăzi pe lumină.

Comentarii

comentarii