VIDEO FOTO Administrația publică din Caransebeș în luptă cu ciorile

Ciori (5)Ciorile au ajuns o adevărată pacoste pentru Caransebeș. În centrul orașului, în parcul cel mai populat, zburătoarele cernite și-au făcut cuiburi pe cele mai înalte crengi ale platanilor seculari ce depășesc și 40 de metri înălțime. În afara gălăgiei pe care o fac, ciorile au umplut de găinaț băncile aleile și căsuțele din parc iar stolurile de porumbei au fost decimate. De mai mulți ani, edilii orașului au început lupta cu ciorile. Au fost folosite emițătoare cu ultrasunete, dar efectul lor a fost ignorat de ciori după două zile, s-au folosit petarde, dar degeaba. În final, măsura cea mai grea a dat roade: distrugerea sistematică a cuiburilor cu ajutorul alpiniştilor. Acțiunea a început acum trei ani în lunile de iarnă, dar ciorile și-au refăcut o parte din cuiburi. Așa că, din acest an s-a decis să se acționeze după ce păsările au depus ouăle și în acest fel să le forțeze să părăsească zona.

Municipalitatea caransebeșană a apelat la alpinişti pentru a scăpa de ciorile din Parcul Dragalina.
Înarmaţi cu corzi, pinteni, prăjini și echipamente corespunzătoare, alpiniştii caransebeșeni au tăiat lemnele uscate şi au dat jos cuiburile de ciori care împânzeau platanii seculari din parc. Acţiunea nu a fost una tocmai uşoară dat fiind faptul că bătea vântul, ceea ce a făcut ca munca alpiniştilor să fie îngreunată. În plus, platanii sunt imenși și pentru a ajunge în vârf, trebuie pregătire și forță, nu glumă.
Locuitorii au păreri împărțite: unora le este milă de ciori, dar sunt conștienți că aceasta este singura modalitate de a scăpa de gălăgioasele înaripate ce nu de puține ori și-au lăsat ,,amprenta” pe hainele sau pe creștetul lor când au trecut prin parc.

Comentarii

comentarii