VIDEO FOTO Catedrala episcopală din Caransebeș și-a prăznuit hramul

Ruga 2014 (4)În prima Duminică după Sfintele Paști, Duminica Tomii, Catedrala episcopală din Caransebeș și-a prăznuit hramul. Sărbătoarea a început la orele dimineții printr-o procesiune a soborului de ierarhi, preoți și diaconi, alături de numeroși credincioși, de la reședința episcopală la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș.
Sfânta Liturghie solemnă a fost oficiată de către ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, în prezența lucrătoare a Moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Din soborul de ierarhi au făcut parte ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Visarion, Episcop al Tulcii, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, PS Varsanufie Prahoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei și PS Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu prilejul organizării în Episcopia Caransebeşului a „Zilelor credinţei şi culturii”, ediţia a VIII-a. La slujbă au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale, civile și militare, slujitorii altarelor din Caransebeş, însoţiţi de credincioşi, tineri şi copii, precum şi sute de credincioşi din localitate şi împrejurimi, înveșmântați în costume populare, foarte mulţi împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.
La final, a fost prezentat în piața din fața catedralei, un scurt moment folcloric, iar apoi, potrivit tradiţiei locale, Marcel Vela, primarul Municipiului Caransebeş, a deschis „Ruga de la Oraş”. În continuare la biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș a fost oficiată Slujba Trisaghionului, oficiată de către ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, pentru vrednicul de pomenire episcop Emilian Birdaș. În cursul serii, ierarhii prezenţi, alături de autorităţile locale, au participat la un concert al Filarmonicii de stat din Arad susţinut în piaţa Miron Cristea din faţa Catedralei episcopale.


Darius Herea

Comentarii

comentarii