VIDEO FOTO Inundatii de toamna în Banatul Montan

Cerul s-a rupt peste Banatul Montan. DE astă noapte plouă necontenit. Apa strânsă a ajuns și la 60 de l pe metru pătrat. Apa strânsă pe dealurile din jurul localităților a invadat mai multe orașe şi comune de la poalele Munţilor Semenic şi Muntele Mic. Torentele formate pe dealuri au pornit la vale luând totul în cale: copaci, rădăcini, crengi, bolovani, pietre, nisip şi iarbă.

Avertizările meteorologilor s-au adeverit astfel că în mai multe zone din vestul extrem al ţării din Caraș Severin, instabilitatea atmosferică s-a accentuat de astă noapte. În unele zone, de la ora 3 plouă continuu. A plouat torenţial şi s-au produs descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

[youtube id=”RSVV3rIv8aA”]

Au fost afectate îndeosebi localitățile din jurul Reșiței, la Bocșa, în Valea Almăjului la Bozovici și Eftimie Murgu (Rudăria) , dar și în Clisura Dunării. Două mori pe apă – monumente din patrimoniu UNESCO din Complexul mulinologic de la Eftimie MUrgu, sunt în pericol să fie luate de apele Rudăricăi umflate în urma ploilor. Morile Viloarea şi Roşoaia sunt amenințate tocmai de barajele de acumulare din amonte măturate de apele învolburate. Acestea s-au înclinat şi riscă să cadă în albia Rudăricăi. Pe raza comunei, au mai fost inundate peste 100 de hectare de terenuri agricole şi au fost afectate mai multe locuinţe.

În orașul Bocșa, apa a inundat aproximativ 15 case și a afectat peste 30 de gospodării. Fiindcă multe case au fost construite lângă albia râului, situația este așa de gravă în unele locuri încât singura soluție a rămas zidul de protecție din saci cu nisip sau oprirea ploii. În ajutorul oamenilor au sărit pompierii primăriei și pompierii militari de la ISU Semenic.

Tot din cauza cantității imense de apă, au fost inundate şi mai multe gospodării din Topleţ, Eftimie Murgu şi Ciuchici. La fața locului intervine detașamentul de pompieri Oravița.

Ploaia a afectat și circulația rutieră în mai multe părți ale județului. În Caraş-Severin se circulă cu greutate, la această oră pe DN 57 B, în zona localităţii Prilipeţ, din cauza apei de pe carosabil, care măsoară aproximativ 10-15 cm. Traficul rutier este întrerupt pe sectorul de drum Berzeasca – Moldova Veche, între localitatea Liborajdea şi intersecţia cu DJ571A – Sicheviţa , din cauza unei viituri. În judeţul Mehedinţi, circulaţia rutieră este oprită pe DN6, la ieşirea din Orşova către Caransebeş, din cauza unei alunecări de teren. Tot pe DN6, pe tronsonul Orşova – Drobeta-Turnu Severin, traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, dirijat de poliţişti, în zona Gura Văii şi la intrarea în tunelul Bahna, din cauza apei acumulate şi a noroiului scurs de pe versanţi. Lucrătorii de la drumuri acţionează în vederea degajării părţii carosabile. De asemenea, a fost oprită circulaţia pe DN57, la ieşirea din Orşova către Moldova Veche.

Mai multe râuri din Caraş-Severin se află sub avertizare de cod portocaliu, până la ora 14.00. Potrivit hidrologilor, sunt vizate Cerna, Nera, Caraş, Bârzava şi Timiş. Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie, se arată în avertizarea Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor.

La această oră este depăşită cota de inundaţie cu 40 de cm pe pârâul Vornic în dreptul localităţii Ramna, şi cu 14 cm pe pârâul Prigor. Cotele de atenţie sunt depăşite pe pârâurile: Belareca, Gârlişte şi Valea Domanului.

Comentarii

comentarii