Constantin Gruiescu- miliardarul sărac din CS la 90 de ani

Facebook Tweet LinkedIn Email Print

Din nou dovedim că nu știm să ne prețuim oamenii valoroși decât după ce au trecut în neființă, decât atunci când nu mai sunt, când au plecat în lumea celor drepţi. Un astfel de om, este nea Costică Gruiescu.
Sâmbătă, 12 aprilie, Costantin Gruiescu, nea Costică din Ocna de Fier- cum îl ştie toată lumea- o lume întregă, a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani. O vârstă respectabilă şi un caracter de excepţie. Şi mai ales, o minte ageră şi o cultură vastă. O adevărată enciclopedie a mineralogiei din Munţii Banatului. Un om care ştie atât de multe, cu o cultură vastă. Un povestitor cum rar îşi este dat să întâlneşti şi care cu vocea lui molcomă şi sfătoasă te captivează de nici nu şti când şi cum trece timpul: orele se transformă în minute şi minutele în secunde.

Momentul de sâmbătă a trecut aproape nemarcat dacă Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița nu s-ar fi gândit la nea Costică. Ei l-au sărbătorit în felul lor pe cel care a pus în urmă cu mulți ani bazele primului muzeu privat de mineralogie estetică din România. Un grup de dansatori ai formației de dansuri populare germane „Enzian – Gențiana” – coordonatori: Marianne și Nelu Florea. Artiștii amatori au susţinut un scurt program artistic dedicat sărbătoritului, după care au vizitat colecţia de minerale şi „Casa Binelui”- cum i se spune de către toți unicului muzeal caraș-severinean.
Delegația reșițeană a fost condusă de Gustav Hlinka, coordonatorul cercului „Deutsche Kunst Reschitza” al Forumului German.
Primarul din Bocşa, Eugen Cismăneanţu împreună cu consilierii locali, îl vor invita joi pe nea Costică într-o şedinţă festivă convocată special pentru marele mineralog. Despre acest eveniment, vom mai vorbi la timpul potrivit.
O viata dedicat unei pasiuni- colecţia de minerale Constantin Gruiescu din Caraş Severin, primul muzeu particular de pe vremea lui Ceauşescu. Aşa s-ar putea defini sec ceea ce de peste aproape 70 de ani face mineralogul Constantin Gruiescu din comuna Ocna de Fier din Caraş Severin.
Situată la nici 20 de km de oraşul Bocşa între dealuri şi munţi, într-un peisaj mirific, Ocna de Fier găzduieşte o casă în care se află mii de minerale estetice- aşa zisele flori de mină. Toate la un loc, adică aproape 95% din colecţie, reprezintă ceea ce pământul Banatului şi mai ales, Munţii Metaliferi ai Dognecei, a ţinut ascuns în măruntaiele sale miliarde de ani până când, cineva dăruit cu acest har, le-a descoperit si le-a scos la suprafaţă ca să le putem vedea toţi. În bucăţelele de piatră şi minerale, Dumnezeu şi natura au pus răbdarea miilor de ani, rezultatul atâtor energii care le-au dat forma şi culoarea. Poate de aceea, unii spun ca există o terapie a mineralelor, a rocilor, iar efectul, se poate vedea pe chipul lui Nea Costică. Luna trecută a împlinit 84 de ani, a suferit o operaţie pe inimă, dar nu-i dai mai mult de 60 de ani.

I-au trecut pragul mii de oameni, de la sătenii din Ocna şi până la preşedinţi ai României si chiar regi si regine. Pietrele lui Nea Costică au fost văzute de Emil Constantinescu, Ion Iliescu, dar şi Regina Beatrice a Olandei. Numărul oamenilor politici, de toate gradele şi cu toate funcţiile, nici măcar nu poate fi calculat. Mărturie stau teancurile de cărţi de onoare, adevărate pagini- nomenclator al anilor şi perioadelor care au trecut peste România. De pildă, regina Olandei, Beatrice, îşi rezervase pentru colecţia lui nea Costică 3 minute, dar în final a zăbovit printre exponate mai bine de o oră. A fost deosebit de încântata când colecţionarul i-a dăruit un cuarţ roz, dar pe care îl păstrează în palatul său. Mii de elevi si studenţi vin an de an la ,,Casa Binelui” – adică, la numărul 13 în Ocna de Fier, fiindcă colecţia este unică în ţară şi reprezintă o adevărată hartă geologică a Munţilor Metaliferi ai Banatului, a industriei extractive a aurului şi fierului care s-au extras din perimetrul Dognecea- Ocna de Fier – Bocşa încă de pe vremea romanilor şi chiar în epoca fierului şi bronzului. Niciodată, nimeni nu a plătit un leu pentru intrare fiindcă la Nea Costică, totul este gratuit, de la vizitarea exponatelor şi până la ceaiul din plante medicinale pe care Tanti Mia îl face cu mâna sa şi îl oferă vizitatorilor. Nea Costică mai primeşte de la prieteni şi rude, mai câte o pungă de cafea, mai câte o sticlă cu răchie- ţuică de Banat. Şi cafeaua şi răchia sfârşesc în acelaşi loc: în ceştile sau păhărele vizitatorilor – fiindcă nea Costrică, îşi omeneşte goştii- adică musafirii. El spune că: ,,şi eu le-am primit, aşa că le dau mai departe”.

Acum, Nea Costică şi Casa Binelui au nevoie de ajutor fiindcă omul nu mai poate. Nu este un strigăt de ajutor al omului, este ceea ce am văzut în calitate de jurnalist. Din pensia lui de 400 de lei, abia dacă ajunge să îşi plătească curentul şi cheltuielile de întreţinere, ca să nu mai punem la socoteală ceea ce omul consumă în fiecare zi. Pensia soţiei, tanti Mia, merge pe mâncare şi cele trebuincioase. Başca impozitele şi dările către stat. Dorinţa lui cea mai mare este aceea ca cineva, ori cine ar fi, să îl ajute să construiască un lăcaş adecvat pentru colecţia sa care ori şi cum va rămâne oamenilor- fiindcă cu el în pământul din care le-a scos, nu le va lua când nu va mai fi. Nu mai are urmaşi şi atunci, cine ştie, ce se va alege din această comoara pe care toata lumea recunoaşte că există, dar nimeni nu o preţuieşte la adevărata ei valoare. A cumpărat şi un plaţ de casă, un teren, pe care ar putea fi construit muzeul. Dar puterea, şi fizică- şi financiară, îi lipseşte lui nea Costică. El nu este un om zgârcit, a donat sute de exponate la Muzeul din Iaşi, la Muzeul Banatului din Timişoara şi multe altele, locuri unde sălile respective îi poarta numele, dar ce folos? Este cetăţean de onoare al mai multor oraşe din ţară, dar asta nu înseamnă că vre-un primar vine să-i plătească curentul sau să-i cumpere lemne pentru foc.
Constantin Gruiescu are 90 de ani de ani şi a suferit şi o operaţie pe cord deschis. Chiar şi aşa, nea Costică spune că este sigur că nu va muri fiindcă nu poate pleca din lumea asta până rezolvă problema cu muzeul. ,,Este păcat ca după ce eu nu voi mai fi – colecţia să se piardă. Nu vreau ca fiecare ,,să îşi ia câte o amintire” din colecţia mea, din ceea ce pământul a creat în milioane de ani şi apoi să ajungă în cine ştie ce vitrină sau prin cine ştie ce sertar. Acestea aparţin tuturor, şi toţi trebuie să le vadă. Aşa am făcut şi eu de peste 70 de ani iar locul lor este aici, la Ocna de Fier, locul în care Dumnezeu a vrut ca ele să fie aduse la suprafaţă” spune bătrânul mineralog colecţionar.
Ce se va alege de toate acestea când el nu va mai fi? Cine are interesul ca mineralogul să dispară pentru a pune mâna pe colecţie înainte ca aceasta să fie înscrisă în patrimoniul judeţului, dacă nu naţional?
Chiar este blestemat poporul român să nu-şi recunoască valorile decât atunci când nu le mai are?