VIDEO Francesco Griselini – 300 de ani de la nastere – Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei

La Reşiţa s-au sărbătorit printr-o prelegere festivă susţinută de istoricul dr. Volker Wollmann, 300 de ani de la naşterea lui Francesco Griselini, autorul celebrei lucrări ”Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei”.
”Francesco Griselini s-a născut pe data de 12 august, în urmă cu 300 de ani, un mare istoric, un mare om de cultură, un cercetător universal, care are mare legătură cu Banatul, în sensul că una dintre cele mai importante opere ale sale este despre Banat, care a apărut în anul 1775. Griselini are legătură cu Banatul de Munte, cu munţii cărăşeni şi cu Băile Herculane. Am prezentat, cu acest prilej, viaţa lui Griselini, cariera sa academică, ce l-a determinat şi cine să vină în Banat, ce impresii a cules din această provincie, dar şi aspecte mai puţin cunoscute legate de istoria Banatului, din perioada romană, până în secolul al XVIII-lea”, a declarat dr. Volker Wollmann, anul acesta ales Cetăţean de onoare al municipiului Reşiţa.

Manifestarea a fost organizată de Forumul Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa şi Biblioteca Judeţeană Paul Iorgovici Caraş-Severin.

De fiecare dată, prin manifestările organizate la sediul Centrului German Alexander Tietz din Reşiţa, s-a încercat punerea în evidenţă a istoriei acestor locuri. De data aceasta, a fost sărbătorită o personalitate multivalentă a Banatului Montan, având în vedere că scrierile sale au adus această parte de ţară în conştiinţa Europei Centrale, după cum a afirmat Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin.

Francesco Griselini a fost un savant italian născut în august 1717 la Veneția, într-o familie milaneză de comercianți de mătase.

Comentarii

comentarii