VIDEO Greu de cununat IV- Ilie Năstase ginerică a IV a oară

ilie nastaseNunta de zile mari la Timisoara. Fosta glorie a tenisului, Ilie Nastase s-a casatorit cu iubita lui cu 30 de ani mai tanara, Brigitte Sfat. Ceremonia a fost oficiata de primarul Timisoarei, Nicolae Robu.
Brigitte Sfăt și Ilie Năstase au sosit împreună la Primăria Timișoara în jurul orei 17, cu o limuzină neagră. Aceștia au refuzat să facă orice declarații presei și s-au îndreptat către sala de ședințe a Consiliului Local, unde a avut loc cununia civilă. Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns in prezenta unor invitati de marca ai sportului mondial.

Ilie Nastase este la a patra casatorie. Prima a facut-o de tanar, la 26 de ani, chiar la apogeul carierei, cand a cucerit turneul de Grand Slam US Open. Aleasa inimii a fost Dominique Grazia, cu care a avut primul copil, pe Natalie. Cea mai mare fiica a lui locuieste la Paris si Montreal. Al doilea mariaj l-a avut la 40 de ani. Cativa ani mai tarziu, in 1996, a cunoscut-o pe Amalia Teodosescu, model la acea vreme. 8 ani mai tarziu s-au casatorit, in 2004, la Paris. Cei doi au avut impreuna 2 copii: Alesia – in 2004, si Emma Alexandra – in 2009. In 2010, Ilie si Amalia Nastase au anuntat ca se despart. An in care a cunoscut-o pe timisoreanca Brigitte Sfat.

Comentarii

comentarii