VIDEO Grevă de avertisment la Universitatea Eftimie Murgu din Reşita

Grevă de avertisment la Universitatea Eftimie Murgu din Reşita. 68 dintre angajaţi, cadre didactice şi personal auxiliar, au protestat prin întreruperea activităţii timp de două ore, deoarece nu şi-au mai primit salariile de două luni. Universitatea trece, în acest moment, prin grave probleme financiare după ce, din cauza scandalului de corupţie în care sunt implicate mai multe cadre universitare, Ministerul Educaţiei a sistat alocarea unor sume de bani din fondul de dezvoltare instituţională.

Salariaţii de la Universitatea Eftimie Murgu au declanşat o grevă de avertisment pentru a atrage atenţia conducerii unităţii de învăţământ dar mai ales ministerului asupra situaţiei în care se afla. La universitatea reşiţeana nu s-au mai dat salariile de două luni şi, dacă ministerul nu intervine, această stare de fapt se va prelungi. Angajaţii sunt decişi să intre în grevă generală dacă, până pe 28 octombrie, nu primesc un răspuns de la minister în ceea ce priveşte plata salariilor restante. Mâine, reprezentanţii sindicatului din universitate se vor întâlni, la Reşita, cu ministrul delegat pentru dialog social pentru găsirea unor soluţii de deblocare a situaţiei financiare.
 
Universitatea Eftimie Murgu spera să-şi rezolve problemele financiare o dată cu fuziunea prin absorbire cu Universitatea de Vest însă, deocamdată, acest demers nu s-a concretizat, fiind în curs de negociere. 

Comentarii

comentarii