VIDEO Incendiu devastator in Parcul National Muntele Semenic- Dupa ce a fost defrisat, muntele a fost ars

Câteva zeci de hectare de teren de e coasta Muntelui Semenic, s-au transformat într-un rug uriaș. Flăcările au ars si distrus tot ce au întâlnit în cale. Incendiul a porit de vineri și abia luni a fost stins. La fața locului au rămas angajați ai Ocololului Silvic din Văliug pentru a supraveghea zona ca nu cumva focul să se reaprindă. Locul respectiv se află pe drumul ce urcă spre Semenic – exact acolo unde în urmă cu 3 ani s-au făcut defrișări masive și coasta muntelui a fost rasă ca în palmă. Din fericire zona a fost reîmpădurită cu brad și molid, copăceii au prins rădăcină, numai că acum, totul este scrum și ars până la sol. Cel puțin așa spn angajații Ocolului Silvic Văliug.

Vegetaţia uscată aflată în zona respectivă dintre Pasul Prislop și Platoul Semenic a început să ardă încă de vineri. Primii care au intervenit au fost salvamontiștii de pe Semenic. Ei fuseseră anunțați de un turist care a trecut prin zonă și a văzut focul. Unul dintre salvamontiști, a mers să vadă ce se întâmplă și realizând că în câteva minute focul va intra în pădure, a luat un stingător cu praf pe care îl avea la îndemână și cu ajutorul unei lopeți, a stopat extinderea focului în pădure până la sosirea pompierilor de la SVSU Valiug. Pompierii civili ajutați de viceprimarul Alin Marcu, au trecut la lupta cu focul. În ajutorul lor au venit pompierii civili de la SVSU Brebu Nou (Gărâna) care cu ajutorul unei autospeciale primite din Germania, au făcut minuni.

Lor li s-au alăturat pompierii militari de la ISU Semnic – Detaşamentul Reşita, ajutaţi de salvamontiști şi de lucrători de la Ocolul Silvic Văliug. De trei ori focul s-a reaprins din mai multe focare din cauza vântului și de trei ori lupta cu focul a fost reluată de la început. Oamenii au reuşit să stingă incendiul definitiv abia luni în jurul prânzului.

Intervenţia a fost extrem de dificilă – atât din cauza terenului accidentat – cât şi din cauza vântului care a dus la reaprinderea focarelor. Acum urmează să fie evaluate pagubele şi să se stabilească cu exactitate cauzele care au dus la producerea incendiului. În toamnă și primăvară, munca de împădurire va fi reluată de la capăt.
Pe surse ni s-a sugerat să facem cercetări mai aprofundate privind lucrările executate în această zonă în ultimii ani. Și ne referim aici la legalitatea defrisărilor – la ras – a coastei muntelui, precum și lucrările silvice ce au avut loc în urma defrișărilor. Unii cetățeni din zonă, au suspiciuni legate de aceste lucrpri, de volumul declarat și costurile operațiunilor. Noi am tras semnalul de alarmă, să vedem ce vor face alții mai în măsură să se ocupe de aceste lucruri.

Comentarii

comentarii