VIDEO Lalele de Reșița- Simfonia lalelelor …….în copacii din parcurile reşiţene

Tulipanul (8)Gingășie și culoare, flori galbene tivite cu turcoaz și frunze verzi catifelate. Toate într-o mare de lumină a soarelui puternic și călduros de jumătate de mai. Acesta este spectacolul pe care îl poate vedea ori și ce reșițean dacă vine în Parcul de la Mociur și privește cei doi tulipani gigantici ce au îmbrăcat straie de sărbătoare la mijloc de cireşar.
La Reşiţa, odată la 4 ani se poate vedea simfonia lalelelor de copac. Şi nu unul sau doi copaci, ci, șapte la număr. Șapte poveşti , şapte cascade de lumină şi culoare menite să încânte ochiul.
Cei şapte copaci, liridendronum tulipifera pe numele lor ştiinţific şi popular- tulipani, fac parte dintr-o specie endemică, o relicvă a istoriei botanice, la fel ca şi pinul negru de Banat de altfel.
Specia de copaci este strict ocrotită de lege iar în alt părţi i se acordă o atenţie deosebită, atenţie pe care o şi merită de altfel.

În Reșița există șapte copaci asemănători și se pare că este singurul oraș din România cu atâtea exemplare de tulipan la un loc. Dar asta nu este totul: capitala Banatului Montan se mai poate mândri și cu câteva exemplare de eucalipt, un chiparos de baltă, vreo cinci ginko-biloba, seqoia, tuia și arbori mimoză. Asta, pe tot teritoriul orașului. Omul i-a plantat iar Dumnezeu și natura i-a ajutat cu un climat cu influențe mediteraneene cu ierni blânde şi veri fierbinţi care le-a prins tare bine copacilor. Toţi aceşti copaci, aceste rarităţi botanice, au fost descoperiţi şi puşi în valoare de o profesoară inimoasă care predă biologie. Profesoara Mirela Munteanu de la Colegiul Tehnic Bănăţean, împreună cu cercul de mici biologi care au înconjurat-o imediat, a demarat un program prin care au identificat, inventariat şi marcat cu plăcuţe copacii minune, la propriu. Cam degeaba fiindcă foarte puţini reşiţeni se şi opresc să citească ce scrie pe aceste plăcuţe.
La nivel european se găsesc doar câteva sute de exemplare, cele mai multe prin Spania şi Portugalia. Cu toate că trec aproape zilnic pe lângă ei, mulţi reşiţenii nu i-au observat şi nu prea ştiu ce au în ogradă.
La originile sale româneşti, copacul purtător de lalele -Liridendronum tulipifera- a fost adus în România în anul 1880 de Anna Margarette Madesprach. Guvernanta nemţoaică ce lucra pe undeva la o familie de nobili prin Transilvania, i-a adus de la Paris, dar originea arborelui este în America de Nord. Nici acolo nu sunt atât de mulţi şi sunt ocrotiţi de lege. Copacul cu lalele înfloreşte masiv din patru în patru ani. În rest, face flori şi în ceilalţi ani, dar florile sunt mai puţine şi foarte firave. Pentru prima dată, în România a fost adus în parcul dendrologic de la Simeria din judeţul Hunedoara şi de aici a fost răspândit în ţară.
În România sunt câteva exemplare, un asemenea exemplar se mai află la Aninoasa în Vale Jiului. Culmea este că minunaţii copaci au trecut acum opt ani razant pe lângă pericolul de a fi tăiaţi cu drujba, deoarece conducerea primăriei de la acea vreme, autorizase construcţia unei staţii de benzină în zonă. Extrapolând puţin, trebuie amintit că de fapt, de aceeaşi conducere a Primăriei şi primarului de dinainte lui Mihai Stepanescu, se leagă cele mai urâte amintiri ale reşiţenilor privind distrugerea spaţiilor verzi din Reşiţa. Cu o frenezie pe care unii ştiu foarte bine să o explice şi să o motiveze, fostul primar şi consilierii locali au dat autorizaţii de construcţie pe spaţiile verzi pe bandă rulantă. Aşa au dispărut parcurile şi spaţiile verzi dintre blocurile 1, 3,5, 7, 9 de pe Bulevardul Republicii, la fel a fost distrus spaţiul verde din capătul Complexului comercial Victoria- cel dinspre cinema Dacia, la fel au fost distruse spaţiile verzi din faţa blocurilor 2, 4, 6 şi 8 de pe acelaşi Bulevard al Republicii, dar despre asta discutăm altă dată.
Atunci, copacii cu lalele au fost salvaţi de un tânăr licean la acea vreme care locuia chiar în blocul din faţa parcului şi care a făcut cunoscută situaţia. Presa a intervenit şi ea şi astfel au fost salvaţi copacii cu lalele din parcul de la Mociur.
InfoCs vă oferă posibilitatea să vă bucuraţi de frumuseţea lor în imaginile ce urmează în materialul video. Dar, rugămintea este ca să vă mulţumiţi cu privitul, să nu rupeţi crengi sau flori fiindcă odată rupte, florile se ofilesc vîzând cu ochii şi mor în maxim două ore.

Comentarii

comentarii