VIDEO MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ – POLTISTII CARASENI AU FOST LA DATORIE

Polițiștii cărășeni au fost la datorie în perioada minivacanței de 1 decembrie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță. Au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic pentru prevenirea evenimentelor nedorite, fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.
În perioada 30 noiembrie – 04 decembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost la datorie, în serviciul comunităţii, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor dar și pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

Astfel, aproape 300 de poliţişti au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni la comiterea unor fapte antisociale.

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, pe raza întregului județ au avut loc ceremonii pentru depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului și parade militare.

În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a acționat cu 187 de polițiști de la ordine publică, 29 de la rutieră, 27 de la investigaţii criminale iar restul de la alte structuri, respectiv: investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice, circumscrise acestei sărbători.

Totodată, 60 de patrule de siguranţă publică, dintre care 34 pedestre şi 26 auto au acţionat pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
În cele cinci zile poliţiştii cărășeni au constatat 19 fapte penale, de natură judiciară și la regimul rutier.
De asemenea, au intervenit cu rapiditate la evenimente, 77 dintre acestea fiind semnalate prin Serviciul Unic de Urgență 112.
Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 622 de sancţiuni, în valoare de 179.990 lei.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 48 au fost pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.
Pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 548 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 324 au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză.
Totodată, poliţiştii au retras 3 certificate de înmatriculare şi au reţinut 19 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Comentarii

comentarii