VIDEO Miting aviatic de mare clasă la Caransebeş

La Caransebeş, pe aeroportul civil al oraşului, a avut loc un mare miting aviatic. Chiar dacă vremea rea a întârziat deschiderea evenimentului, toți caransebeșenii prezenți pe aeroport, au rămas cu gura căscată şi privirile în sus fiindcă spectacolul aerian oferit a fost unul de mare clasă.

Totul s-a întâmplat la Mitingul Aviatic de la Caransebeș, organizat de Primăria Caransebeş cu Aeroclubul României în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale. Piloţii s-au întrecut în acrobaţii aeriene. Luping-urile și rotațiile cu avioanele turate la maxim, i-au lăsat cu gura căscată pe spectatorii de pe aeroportul din Caransebeş. De un real succes s-a bucurat spectacolul oferit de cele trei elicoptere Puma. Acestea au sosit de la Unitatea Militară de Aviație de la Timișoara iar piloţii au mânuit manşa cu măiestrie.

La un calcul simplu oferit de primarul Marcel Vela ,,caransebeşenii au urmărit un spectacol oferit aeronavele de acrobaţie, de elicopterele militare și echipele de intervenție. Piloţii au zburat în formaţii de două sau patru avioane – echipă de piloţi ce poartă cu mândrie numele ,,Şoimii României”.

Dacă înainte de 1989 prezenţa aparatelor de zbor era obişnuită pentru caransebeşeni, după desfiinţarea unităţilor militare, locuitorii de pe Sebeş şi Timiş, au ajuns să le mai vadă doar la mitingurile aviatice organizate de primarul Marcel Vela.

Comentarii

comentarii