VIDEO Parcul Tricolorului a fost sub asediul politistilor

Parcul Tricolorului a fost sub ”asediu”. Polițiști veniți cu mașini speciale de intervenție, cu arme și tehnică din dotare au luat cu asalt zona. De data această, însă, într-un mod pașnic și demonstrativ pentru a marca Ziua Poliției Române, celebrată în fiecare an în data de 25 martie.

La 195 de ani de la atestarea documentară a Poliției, cei care au ales să slujească acestei arme au venit în fața publicului cu 13 standuri de prezentare, dar și autoturismele din dotare. Fiecare serviciu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean și-a prezentat tehnica din dotare. Copiii, dar și adulți veniți astăzi în Parcul Tricolorului au putut vedea atât expoziția de arme, letale și neletale, panouri cu trofee, aparatele alcool test ale celor de la rutieră, dar și fotografii din accidentele mortale care au avut loc pe raza județului, detectorul de minciuni sau ochelarii speciali care induc starea creată de consumul de alcool sau droguri ai celor de la Antidrog.

Un moment interesant și plin de suspans pentru cei prezenți, mai ales pentru copii și tineri a fost cel organizat de către Serviciul pentru Acțiuni Speciale care a făcut o demonstrație de intervenție, dar și un exercițiu de dresaj al câinilor polițiști, spre deliciul celor mici. Pentru câteva ore bune zona Parcului a fost cel mai vizitat și mai plin de acțiune loc din municipiu.

Comentarii

comentarii