VIDEO Pepiniera de campioni luptători ai profesorului Adrian Dacica

Sala de lupte a Clubului Școlar din Reșița, locul unde se scriu povești și se țes istorii în care personajele principale sunt învingătorii. Aici se antrenează zilnic copiii de toate vârstele dar și tineri cu performanțe, atât de la Clubul Sportiv Școlar cât și de la Clubul Sportiv Municipal, fapt care demonstrează că tinerii și copiii sunt atrași de practicarea acestui sport.

Ultima performanță cu care antrenorii de lupte se mândresc sunt Campionatele Mondiale de Lupte pe Plajă la care au participat câțiva sportivi reșițeni ce au reprezentat ”cu cinste România” așa cum spunea Adrian Dacica, coordonatorul secției de lupte din cadrul clubului. Printre aceștia s-au aflat doi luptători care știu să îmbine cu succes antrenamentle și viața de familie, soții Diana și Andrei Franț. La această competiție Diana a obținut titlul de campioană mondială, iar Andrei a obținut medalia de bronz.
lupte
Deși femeie într-un sport dur, mai mult al bărbaților, Diana nu se simte deloc diferită și a demonstrat că feminitatea nu înseamnă slăbiciune, fie ea psihică sau fizică.
”Sunt veche în această sală, sunt veternă. Sunt și schimburi de generații și am prins mai multe generații și sunt foarte bucuroasă că am reușit să văd cum cresc și alții, de mici, în această sală. Este un lucru foarte bun”, a precizat Diana Franț.
646x404
Copilă fiind, Diana a deschis pentru prima dată ușa sălii de lupte în 1998 și de atunci pasiunea ei pentru acest sport a determinat-o să repete această experiență zi de zi, an după an, până în prezent, iar dârzenia și perseverența de care a dat dovadă au dus-o exact acolo unde orice sportiv visează, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Palmaresul Dianei Franț este unul surprinzător și evidențiază munca pe care a depus-o în toți acești ani în sala de lupte.
lupte3
Cel mai recent titlu obținut de către Diana Franț este cel de campioană națională la categoria 75 de kg. ”Este un titlu de care eu m-am bucurat foarte mult pentru că am revenit după 3 ani de pauză, aproximativ. În urmă cu două săptămâni am participat la un turneu în Italia. Am ocupat locul II. A fost un turneu destul de bun. Eu am avut o evoluție foarte bună, neașteptat de bună având în vedere că am doar 5 luni de antrenament. Săptămâna trecută am avut Campionatele Mondiale pe Plajă unde am concurat la categoria +70 de kg. Am reușit să-mi înving toate adversarele. Am avut trei meciuri. Am avut o evoluție destul de bună, consider eu, și rezultatul spune de-asemenea”, a mai spus Diana Franț.
Pe lângă pasiunea comună pentru lupte de performanță, Diana și Andrei au împreună o fetiță de 2 ani și 4 luni, pe nume Natalia și, după cum au mărturisit, este impulsul lor spre victorie, spre performanță.
Cei doi sunt prezenți încă de dimineață pe saltelele din sala de lupte, perioadă în care se desfășoară partea tehnică a antrenamentelor, între orele 10-12, după care, în a doua parte a zilei sportivii vin la sală pentru cel de-al doilea antrenament al zilei, între 17 și 19.30.
casatorie-frant-mudrag
Nici palmaresul lui Andrei Franț nu este unul de trecut cu vederea. Cel mai recent rezultat este locul III la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă unde a fost martorul succesului soției sale. De asemenea, a participat la un turneu internațional în Italia unde a reușit un loc II.
Pentru anul 2015 Andrei Franț se poate mândri cu titlul de vicecampion național al României și locul II la un turneu în Slovacia unde a reușit să se claseze tot pe un loc II.
Deși sunt mereu împreună se pare că cei doi soți luptă pentru supremație doar la competiții, în viața privată formează o ”echipă” pașnică. ”Ne înțelegem bine împreună și facem o echipă bună. Nu avem de ce să ne contrazicem. Fiecare este cu adversarul lui și nu îmbinăm una cu alta. Este normal ca oricine să-și dorească să aibe propria lui personalitate și să se descurce cum vrea în viață. Fiecare trebuie să-l respecte însă pe celălalt”, au fost cuvintele lui Andrei Franț.
În prezent cuplul Franț se antrenează acasă, la Reșița, după care, în data de 3 iulie, vor avea o etapă de seniori la Odorheiul Secuiesc, iar în perioada 17-19 iulie are loc Turneul Național al României care se va desfășura la București.
Și pentru că așchia nu sare departe de trunchi viitorul poate aduce încă o luptătoare în familia Franț, pe micuța Natalia. Deocamdată este prea micuță ca părinții să realizeze dacă junioara lor le va călca pe urme dar tatăl, căci lui se pare că-i revine acest rol, a precizat că își vor susține și încuraja copilul în practicarea acestui sport, cum de altfel o vor susține și dacă se va îndrepta spre cu totul alt sport sau alt domeniu.
Diana-Mudrag-campioana-600x337
Vlad Caraș este și el unul dintre performerii cu care Reșța se mândrește. Sportivul a obținut locul III la Campionatul Mondial de Juniori de anul trecut, iar în anul 2013 a obținut locul III la Campionatele Europene de Juniori. Este de trei ani consecutiv campion național de seniori.
Despre viața pe care în mare parte și-o petrece în sala de antrenament Vlad a spus că ”este foarte greu. Nu prea ai timp de mare lucru, dar m-am obișnuit, îmi place, nu aș putea să trăiesc fără asta. am parte de o viață frumoasă. Merg în cantonamente în Italia, Polonia, Bulgaria, am fost anul acesta. Este foarte frumos”.
mudrag-frant
Referitor la cei doi colegi, familia Franț, Vlad îi conideră de-a dreptul curajoși și i se pare interesant felul în care cei doi îmbină viața de familie cu antrenamentele și cantonamentele. ”Este foarte interesant. Am fost în cantonament cu ei, împreună, și și-au luat și fetița. Foarte greu mi se pare mie ce fac ei. E de apreciat și sunt doi oameni foarte curajoși că au pornit pe drumul ăsta”.
Vlad se pregătește pentru Internaționalele României și dacă va avea o evoluție și o prestanță bună își dorește mondialele de la Las Vegas.
lupte4
Florin Alexandru Gafencu, de 13 ani, vicecampion la juniori în 2014 la categoria 59 de kg îi privește pe cei doi luptători Franț ca pe doi campioni și-și dorește să le urmeze exemplul, să devină și el un campion.
lupte2
Micuța Alina Vuc pășește cu curaj pe saltelele din sala de luptă pentru că în viziunea ei ”la lupte nu contează mărimea”. Cel mai bun rezultat al ei până în prezent este locul II la Campionatul Mondial de Juniori, iar anul acesta se poate mândri cu performanța de vicecampioană europeană la Campionatul European Ander 23. Deși luptă pentru Clubul Steaua, Alina se află pentru o săptămână acasă și se antrenează la fostul ei club unde a spus că are adversari de antrenament foarte buni.
”În 2003 am venit prima dată în sala de lupte, nu știam ce înseamnă dar în timp nu m-am mai putut lăsa. La început am luat-o ca pe o joacă. Este un joc dur dar este foarte frumos”.
Pentru viitor speră o clasificare în primii cinci la Camponatul Mondial din toamnă care o va califica pentru Olimpiada de anul viitor.
Ca și colegul său Vlad, Alina Vuc, are doar cuvinte de laudă la adresa familiei de luptători Franț care se pare că sunt un exemplu printre familiile de luptători. Întrebată dacă nu există riscul ca lupta din teren să fie mutată acasă, Alina a dat un răspuns înțelept pentru o tânără de vârsta ei: ”Ne consumăm toată energia în sală, nu mai avem timp pentru bătălii acasă”.
Diana-Mudrag-campioana-600x337
Campionul național de 5 ori la seniori, Vali Popescu, nu prea se poate ”lăuda” cu timp liber fiind mereu în sala de antrenamente la fel ca și colegii săi. Se pregătește intens pentru Internaționalele de seniori care vor avea loc peste o lună la București.
Un alt luptător care face cinste clubului reșițean, care îmbină foarte bine antrenamentele și studiile, fiind student la două facultăți, campion național al României și campion național cu echipa, Alfred Loba, speră la un podium pe viitor la nivel internațional. Despre familia Franț are doar lucruri bune de spus pentru că deși au un copil reușesc să facă performanță la nivel înalt.
Formatorul a generații de luptători antrenorul Adrian Dacica își privește cu mândrie munca: ”Sunt mândru de ce a ieșit din această ”seră” și sper să iasă cât mai mulți sportivi care să reprezinte cu cinste orașul nostru, județul nostru și România”.



Foto arhiva CSSR

Comentarii

comentarii