VIDEO Poveste la ceas de seară cu apus de soare în hotar de sat bănăţean – Apus de soare la Socolari
Se lasă seara peste Banat. În est, sunt munţii, în vest – Serbia. Încet, încet, din marginea satului Socolari aflat la o aruncătură de băţ de Ochiul Bei şi Cheile Nerei, privesc zărea ce îşi schimba culoare de la un minut la altul. Soarele se grăbeşte să meargă la culcare şi şi-a luat ca perne vreo două grămezi de nori. Odată cu lăsarea serii, totul parcă se schimbă…vântul sufla parcă şi mai lin, greierii îşi încep concertul, florile nu mai zâmbesc şi în schimb, măceşele ne fac ochi dulci şi roşii printre spini.
Pe cer s-au colorat şi norişorii – care roz, care sângerii sau portocalii, iarăşi roz. Şi în acest timp, soarele se ascunde după alţi nori, dar îl trădează razele ce străpung totul. Parcă am privi un tablou sau un colaj, par ireale aceste raze ce pornesc dintr-un loc în care soarele nu se vede.
Nu se mai aude nimic – spre sat câinii latră, glasul copiilor a amuţit, dar se aude strigătul părinţilor care îi cheamă acasă de pe drum, din faţa porţilor. Este sâmbătă şi satul s-a umplut de oameni. În rest, în cursul săptămânii este gol. Pe ici – pe colo vezi câte o babă sau un moş la poartă sau după apa la fântâna arteziană ce-și strange apele din izvorul de sub sat si unde a fost săpat un tunel de ,,ai bătrâni”.
Pe cerul colorat şi tot mai întunecat, trece un stol de păsări, nu-mi pot da seama ce sunt, dar arată a ciori, semn că se va schimba vremea. Este 17 septembrie, este ora 19 şi afară sunt 26 de grade. Cică la olteni au fost azi 34 . Prea aiurea totuşi.
Se lăsă liniştea tot mai tare, s-au aprins becurile pe uliţe, din depărtare se aude vuietul maşinilor pe drumul prost şi plin de gropi ce duce la Slatina şi la Sasca. Mă doare mâna cum ţin camera să prind ultimele raze. Roua se lasă şi răcoreşte iarba uscată. Ultimele raze, portocalii-roasiatice, abia se mai văd. Apusul soarelui a omorât lumina, lumina ce va schimba dimineaţa totul.
